The Taranterra Project: 36 de specii de tarantule, în expoziție la Timișoara

taranterra project

sursa foto: Facebook / The TaranTerra Project

Știai că există o specie de tarantule suficient de mare încât să poată mânca păsări? Sau că există o specie care poartă numele legendarului cântăreț Johnny Cash? O expoziție inedită se va desfășura în perioada următoare la Timișoara.

Curioșii sunt așteptați la The Taranterra Project – Giganții din lumea păianjenilor, o expoziție care aduce în Piațeta Intersport din Iulius Town cele mai mari specii de tarantule din lume.

„Ivit dintr-o fobie care s-a transformat cu timpul în pasiune, proiectul The Taranterra Project pornește în misiunea de a arăta oamenilor atât frumusețea deosebită a acestor animale, cât și utilitatea lor în ecosistemele în care conviețuiesc alături de noi. Datorită terariilor amenajate astfel încât să reproducă fidel habitatul natural al fiecărui specimen în parte, vizitatorii vor putea vedea în ce condiții trăiesc acestea”, transmit organizatorii.

Fiind o expoziție educativă, în cadrul The Taranterra Project – Giganții din lumea păianjenilor, vizitatorii vor putea să afle mai multe informații interesante despre aceste specii exotice, printre care: câți ani trăiesc, cum se apără de prădători, când a fost folosită prima dată denumirea de tarantulă, dar și multe altele.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 21 – 30 ianuarie.