TESZT, ediția a 14-a. Spectacole din 15 țări, în premieră la Timișoara
foto: Petru Cojocaru
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” organizează, în perioada 21 – 28 mai, o nouă ediție a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara – TESZT. Vor fi spectacole indoor și outdoor ale unor companii din 15 țări, într-o ediție care face parte din Programul Oficial Timișoara 2023.
TESZT, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din regiune și-a finalizat selecția din acest an. Ediția 2023 se desfășoară sub tema „Fluid”, cuvânt care exprimă puterea impresionantă a teatrului, dar și a naturii umane, de a se adapta vremurilor, indiferent de cât de dificile sunt acestea.
Timp de o săptămână, iubitorii de teatru se vor bucura de spectacole produse de Teatrul Kosztolányi Dezső Subotica (Serbia), Euripides Laskaridis (Grecia), Szene 2wei (Germania), Via Negativa (Slovenia), Teatro dei Venti (Italia), CIE Belova Iacobelli (Belgia-Chile), Zsófi Rebeka Kozma (Ungaria), Atelierul Regional Creativ Kanjiža (Serbia), Mikolt Tózsa (Ungaria), Teatrul Național Sârb Novi Sad (Serbia) – în coproducție cu Teatrul Orășenesc Gavella (Croația), Teatrul Național din Sarajevo și MESS (Bosnia și Herțegovina), Teatr a Part Katowice (Polonia), Artopia Skopje (Macedonia), Szántusz Noémi Noya (Ungaria), Det Flyvende Teater (Danemarca), imPerfect Dancers (Italia), Trafó (Ungaria), Ivo Dimchev (Bulgaria), Kristóf Szabó F.A.C.E. Visual Performing Arts (Germania), precum și de teatrul gazdă. Toate spectacolele din străinătate vor fi prezentate în premieră la Timișoara.
Teatru independent și concerte
Extensia TESZT dedicată teatrului independent local va include spectacole prezentate de Compania de Teatru Arte-Factum, Teatrul Auăleu și Teatrul Basca. Un element în plus, datorat includerii festivalului în BidBookul 2023, este secțiunea Perspective Fluide, co-curatoriată cu organizația Identity. Education din Timișoara, care va reuni trei spectacole despre temele comunității LGBTQIA+. În program se vor regăsi și concerte de jazz și rock, o expoziție dedicată scriitorului Madách Imre la 200 de ani de la naștere și o expoziție de machete de scenografie.
Programul complet va fi disponibil în curând pe site-ul www.teszt.ro, iar de la 1 mai vor fi puse în vânzare biletele. Spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză, în funcție de limba în care au fost create.
