Timișoara este în carantină pentru două săptămâni, astfel că restaurantele, cafenelele și barurile sunt închise. Mai funcționează, însă cu frâna mult trasă, doar cei care pot asigura livrări de mâncare la domiciliu. Reprezentanții Horetim cer ajutor de la autoritățile locale și județene, dar și guvernului.
Lista de solicitări este consistentă și vizează inclusiv măsuri care să fie aplicate după ridicarea restricțiilor. Cei din Horetim cer „deconectarea acestui domeniu de rata incidență de 3 la mie, întrucât nu există studii concrete care să demonstreze vreo legătură între funcționarea restaurantelor (în interior sau exterior) și creșterea cazurilor de îmbolnăvire, majoritatea îmbolnăvirilor fiind generate de mediul profesional sau familial”. Oamenii vor un cadru legal unitar, pe baza unui ghid coerent, a cărui respectare poate fi verificată de ANSVSA, alături de poliția națională.
Printre doleanțele celor din Horeca se numără și „alocarea unei sume reale, de minim 2,5 miliarde lei pentru OUG 224/2020, asfel încât toți antreprenorii să-și primească despăgubirea pentru restricționarea afacerilor în 2020, iar plata să se facă în 2021, chiar și în tranșe trimestriale, nicidecum în 2022; reluarea discuțiilor cu sistemul bancar, a moratoriului public valabil până la 31 decembrie 2020, și amânarea ratelor la credit pentru firmele din această industrie, până la relaxarea economiei și repornirea acestui sector”.
Măsuri de protecție
Oamenii vor, de asemenea, suspendarea executărilor silite pentru cei afectați de restricții, TVA de 5% atât pentru restaurant, cât și pentru delivery, reglementarea bacșișului, dar și măsuri de ajutor pentru investițiile deschise în 2020. Este cerută, în plus, „anularea impozitelor și taxelor la bugetul statului, nu numai la bugetul local, pe perioada carantinării și a restricționării industriei ospitalității, cum e cazul județului Timiș, blocat din 16 martie 2020 până la 1 septembrie 2020 și din octombrie 2020 până în prezent”.
Ca măsură post-pandemie, cei din industria ospitalității propun ca programul supermarketurilor să se termine la ora 18, „cu posibilitatea închiderii duminica, pentru sprijinirea antreprenorilor locali și opțiunea ca familiile să petreacă mai mult timp liber împreună, în locațiile din horeca”.


