Sunlight Theater: nouă luni, 25 de evenimente. Primul spectacol e sold out

Ediția a patra a festivalului Sunlight Theater începe în martie și se termină în noiembrie. Vor fi spectacole, momente stradale, evenimente pentru copii și familii, o componentă dedicată tinerilor, ateliere și performance-uri educaționale.
Sunlight Theater este organizat de Fundația Culturală Artmedia și va aduce în fața iubitorilor de teatru spectacole de toate genurile și pentru toate gusturile. Vor fi nouă luni de spectacole, în șapte spații consacrate sau neconvenționale, cu peste 25 de evenimente.
„Vivien Leigh: Ultima conferință de presă” (cu Lamia Beligan), „One man aproape show” (cu Pavel Bartoș), „Fete și băieți”(cu Raluca Aprodu), „Copilul care nu știa de ce merge la școală” (spectacol MiniREACTOR) sau „Casa de la țară” (Teatrul Național București) sunt doar câteva dintre titlurile propuse în acest an.
În parteneriat cu Universitatea de Vest și compania Nordic Black Theater, Artmedia va realiza o coproducția româno-norvegiană, intitulată „The Rules of the Game”/ Regulile jocului”, pe un text de Yann Verburgh, un proiect finantat de SEE Norvegian Funds. La spectacolul pus în scenă de regizoarea norvegiană Mine Nilay Yalcin vor participa studenți și tineri actori din Oslo și Timișoara.
Primul spectacol din cadrul Sunlight Theater este „Un bărbat și mai multe femei”, programat la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, vineri, 24 martie, de la ora 19.30. „Un bărbat și mai multe femei”, de Leonid Zorin, îi are în distribuție pe Magda Catone și pe Claudiu Bleonț, cei care semnează și regia. Biletele au fost vândute deja.