Studentă la Drept de la UVT, premiu pentru pledoarie, la Budapesta

drept

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a calificat în semifinala concursului Central and Eastern European Moot Competition, desfășurată la Budapesta. Studenta Maria Ierima a obținut un premiu individual de pledoarie.

În perioada 6–8 mai a avut loc desfășurat la Budapesta etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, aflat la a 27-a ediție. Acesta este organizat de Juris Angliae Scientia, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținere din partea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance. În etapa finală a competiției s-au calificat 13 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept de la Universitatea de Vest. Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Echipa Facultății de Drept, compusă din Maria Ierima, Timeia Lupșa, Bogdan Țermure și Tania Velcsov, studenți în anul III, s-a calificat în semifinalele competiției. Ea s-a clasat între cele mai bune patru universități participante, egalând performanțele echipelor care au reprezentat Facultatea de Drept din Timișoara la edițiile din ultimii ani. De asemenea, Maria Ierima a obținut un premiu individual de pledoarie.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de prof. univ. dr. Raluca Bercea, lect. univ. dr. Sorina Doroga și drd. Bianca Șerb, fostă participantă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie la acest concurs.