Stejarul de 3.000 de euro din Piața Libertății se usucă / FOTO
Stejarul plantat în urmă cu mai puțin de două săptămâni în Piața Libertății a început să se usuce. Degradarea a început să fie vizibilă după numai câteva zile. Acum se încearcă salvarea lui, mai ales că momentul plantării nu a fost cel mai potrivit.
În 19 mai, în Piața Libertății, în prezența Custodelui Coroanei, Majestatea Sa Margareta, a fost plantat un stejar, în locul arborelui uscat, pus în fața fostei garnizoane în urmă cu un secol. Stejarul a fost cumpărat de cei de la Horticultura din Olanda, la prețul de 1.050 de euro, fără TVA. Acestei suma s-au adăugat încă 2.000 de euro, contravaloarea transportului.
Decizia de a face această achiziție din Olanda a fost luată după ce specialiștii de la Horticultura au decis că în România și în țările din jur nu poate fi găsit un stejar potrivit. „Nu am vrut să plantăm bețe, alții se laudă cu mii de bețe plantate. Noi am vrut să punem copaci. Mă bucur că am reușit cu stejarul din Piata Libertății”, spunea primarul Dominic Fritz, în ultimul plen al CL, când a fost aprobat bugetul Horticultura.
„A fost afectat odată cu plantarea”
În doar câteva zile însă, stejarul a început să se usuce. Dacă la începutul săptămânii trecute, frunzele lui păreau doar puțin pălite, spre final, o parte dintre ele erau vizibil veștejite.
„Nu sunt sesizate încă probleme majore. O parte din sacii pentru udare au sosit și un plan de irigare va fi publicat curând de către Horticultura. Stejarul a fost afectat odată cu plantarea. El a fost udat cu aproximativ 50 de litri de apă în zilele în care nu a plouat. În zilele mai calde, cantitatea de apă a fost chiar mai mare”, ne-au transmis reprezentanții primăriei. Potrivit acestora, în zilele următoare, până să se împlineaască două săptămâni de la plantare, este nevoie de o fasonare, „pentru a ne asigura că arborele va crește sănătos”.
Momentul ales pentru plantarea stejarului, și anume luna mai, nu este, spun specialiștii, unul potrivit. S-a ales însă această variantă pentru marcarea momentului vizitei Custodelui Coroanei.
