Stadion mare fără pistă de atletism. Alin Nica pasează problema către primărie

Fără pistă de atletism pe viitorul mare stadion al Timișoarei. Este concluzia întâlnirii dintre președintele CJ Timiș, Alin Nica, și cei din Peluza Sud și Druckeria. Nica susținea inițial ideea unei piste, însă acum o pasează elegant către Primăria Timișoara și viitoarele investiții ale acesteia.

pistă de atletism

În urmă cu aproape două săptămâni, președintele CJ, Alin Nica, anunța că viitorul stadion de 32.000 de locuri va avea și pistă de alergare. Asta, în ideea organizării unui campionat european de atletism. Ideea a stârnit nenumărate reacții negative, mai ales în rândul suporterilor. Nica s-a repliat rapid și s-a întâlnit cu reprezentanții Peluzei Sud și ai Druckeria, pentru a discuta situația.

„Certitudinea este că vom avea un stadion multifuncțional care să fie sustenabil din punct de vedere al costurilor de funcționare. Am căzut de acord că acest lucru înseamnă acces pentru echipele de fotbal și rugby, organizări de evenimente și expoziții. Am agreat și varianta unei arene de aproximativ 32.000 de locuri, de categoria UEFA 4, având în vedere că vor fi folosiți bani publici și nu putem cheltui cât ne-ar plăcea, ci cât avem finanțare de la Compania Națională de Investiții”, notează șeful CJ.

„Am agreat să solicit un stadion fără pistă”

Evident, una dintre teme a fost pista de atletism. Lucrurile sunt, susține Nica, destul de încurcate. Asta, pentru că, din postura de președinte al CJ, el a preluat documentația și demersurile începute în mandatul anterior. Potrivit liberalului, despre pista de alergare se știe demult. Doar că suporterii n-au fost anunțați niciodată.

„Am aflat că suporterii nu știau această veste și că a fost pentru prima dată când s-au întâlnit cu vreun reprezentant al autorităților, că nu a existat un proces de consultare și nu și-au exprimat părerea oficial pe această temă. Mă bucur că am fost primul deschis către dialog, dar îmi pare rău că dialogul se întâmplă atât de târziu, stadionul fiind deja către finalul studiului de fezabilitate. Cu toate acestea, susținut de comunitatea suporterilor de fotbal și de argumentele lor pertinente, am agreat să solicit un stadion fără pistă de atletism”, anunță acum Alin Nica.

Citește și: Stadion de atletism în Pădurea Verde. După ce dispar containerele de carantină

Interesul pentru atletism rămâne însă. Doar că… ar trebui să se ocupe mai îndeaproape de asta altcineva, cu ajutor. Cred că se impune asigurarea infrastructurii pentru această disciplină sportivă și sper să văd o acțiune concretă din partea Primăriei Timișoara, desigur cu sprijinul CJ Timiș”, conchide președintele consiliului județean.