Sport Club Municipal Timișoara, datorii de aproape 1 milion de euro. Poate ar trebui să vină și Curtea de Conturi

scm timișoara

Nu se mai poate continua așa la SCM Timișoara, unde datoriile se adună de la an la an. Sportul este important, dar, ca primărie, ar trebui pus accentul pe infrastructură, copii și tineri. Abia apoi ar veni la rând un club profesionist, unde dacă nu sunt bani, nu sunt nici rezultate.

SCM Timișoara e o gaură neagră în bugetul Primăriei Timișoara și e așa de cel puțin trei ani. Sunt întârzieri la salarii și de câte patru luni, iar datoriile sunt imense, raportat la ce poate „produce” clubul, în materie de venituri. „Rostogolim o sumă destul de mare de datorii de la an la an. În 2018 clubul a rămas, la sfârșitul anului, cu arierate de 5,1 milioane de lei. În 2019, a rămas cu arierate de 5,8 milioane de lei. Anul ăsta am reușit să reduc un pic, dar tot o să rămânem cu arierate de 4,3 milioane de lei.

Dacă o să continuăm tot așa, o să rămânem și anul viitor cu peste un milion de euro arierate. Asta nu este o situație sustenabilă. Știu că sunt și mai multe procese, în care foști jucători au dat în judecată clubul pentru sume restante de salarii. Este ceva ce va trebui să schimbăm”, spune primarul Dominic Fritz.

Momentan, clubul nu are nici director. Ultimul pe această funcție, Vasile Rușeț, și-a dat demisia după alegerile locale. „Fostul director era, de fapt, fostul consilier personal al domnului Robu. În momentul în care domnul Robu a pierdut alegerile, și consilierul a cedat contractul. Am delegat atribuțiile directorului către directorul economic de la SCM. Și acolo o să urmeze și schimbări de personal, dar lucrăm și la un buget cu care să reușim să aducem la anul arieratele la 0”, a mai declarat primarul Timișoarei.

„Nu s-a făcut niciun control acolo”

Municipalitatea va continua să susțină sportul, dar pe alte principii. Fritz aduce în discuție și o idee pe care fostul primar Nicolae Robu a susținut-o mult timp, fără vreun rezultat însă. „Banii timișorenilor trebuie să meargă în infrastructură sportivă, trebuie să meargă în sportul pentru copii și tineri, în proiecte pentru copii și tineri, și doar în al treilea pentru cluburi profesioniste. La cluburi profesioniste”, explică primarul Timișoarei.

„Jucătorii nu au nicio vină. E o situație absolut frustrantă pentru ei, care are un efect și asupra performanței. De aceea încercăm acum, la sfârșitul anului, să aducem cât se poate să reducem restanțele la salarii”, mai spune acesta.

Potrivit edilului șef, ar fi oportun și un control la club. „La aceste arierate și la această situație, să fiu sincer, de când s-a înființat SCM, nu s-a mai făcut niciun control acolo. Cred că poate ar fi o idee bună să vadă Curtea de Conturi ce s-a întâmplat acolo în ultimii ani”, spune Dominic Fritz. La SCM Timișoara a fost director, aproape de la înființare și până în septembrie 2019, Radu Țoancă, actual consilier local din partea PSD.