3 iulie 2020

Spitalul „Victor Babeș” ar vrea să interneze doar pacienți din Timiș. Celelalte județe ar trebui să-și activeze „planul alb”

victor babeș

Situație interesantă la Timișoara. Spitalul „Victor Babeș” cere aplicarea „planului alb” și în județele vecine. Asta înseamnă ca ele să-și trateze pe plan local propriii pacienți.

La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara, 75% din pacienți infectați cu noul coronavirus provin din alte județe. Este vorba despre Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Conducerea unității sanitare a trimis, către direcțiile de sănătate publică, Ministerul Sănătății și Prefecturii Timiș, un document prin care solicită județelor alăturate să întocmească „planuri albe”. Altfel spus, să trateze și să testeze pacienți și în spitalele lor.

„Am trimis documente către Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică din toate cele patru județe și Prefectura Timiș. 75% din pacienți cu Covid – 19 internați la noi sunt din alte județe. Considerăm că este necesară aplicarea «planului alb» în toate județele”, explică Voichița Lăzureanu, manager al Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

Primarul Nicolae Robu a anunțat, miercuri, că municipalitatea va aloca 18 milioane de lei pentru spitalul de la Pădurea Verde. 13 milioane din această sumă a fi pentru cumpărarea a 15 paturi ATI, „în variantă container, ventilatoare invazive alte echipamente de menținere a vieții în stări limită”. În acest moment, la „Victor Babeș” sunt nouă paturi de Terapie Intensivă. Joi după-amiază, cinci erau ocupate.

În România erau confirmate 1.209 cazuri de pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre aceștia, 94 au fost vindecați. 53 dintre aceștia au fost tratați la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: