Spărgatorul de nuci, în două spectacole de poveste, la Timișoara

spărgătorul de nuci

În prag de Crăciun, una dintre cele mai frumoase povești de iarnă prinde viață nu o dată, ci de două ori. Teatrul Municipal de Operă și Balet din Kiev are două reprezentanții cu „Spărgătorul de nuci” la Timișoara.

„Spărgătorul de nuci”, magica poveste de Crăciun pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski, și un balet de legendă al Teatrului Municipal de Operă și Balet din Kiev. Este propunerea făcută timișorenilor chiar înainte de Crăciun. Spectacolul programat în 23 decembrie, pe scena Operei Române, va avea două reprezentații: de la ora 17 și de la ora 20.

Olga Golitsa, prim-solistă a Operei de Stat din Ucraina, va interpreta rolul Clarei, iar rolul Prinţului îi revine lui Denis Nedak, prim-balerin al aceleiași instituţii. Din ansamblul baletului din Kiev fac parte n60 de dansatori absolvenți ai prestigioaselor școli de coregrafie din Kiev, Moscova și Sankt Petersburg. Repertoriul companiei numără peste 30 de spectacole de balet clasic și modern. Istoria sa a început în 1980, când marele maestru al baletului Vakhtang Vronsky, artist emerit în URSS, a creat Teatrul de Balet clasic din Kiev. Trupa creează astăzi și spectacole noi alături de cele clasice, abordând pe scenă teme naționale, folclorice, dar și coregrafii moderne. Biletele pentru spectacolele de la Timișoara (150 sau 120 de lei, în funcție de loc) se găsesc la Agenția Operei.

About Post Author