Sorin Munteanu, despre scandalul din PNL: Nu pot fi de acord cu execuțiile politice
Sorin Munteanu, primarul din Buziaș, are o reacție promptă în scandalul din PNL Timiș. El spune că este inadmisibil ca în PNL să existe „execuții politice” și face apel la dialog și conciliere.
BPL interimar al PNL Timișoara a decis, marți seară, sancționarea prin suspendarea calității de membru al PNL pentru o perioadă de 6 luni a 18 membri. Primarul Sorin Munteanu, în același timp contracandidatul al lui Alin Nica la șefia PNL Timiș, spune că nu se poate ca niște alegeri interne să se transforme în execuții politice.
„Resping cu fermitate acțiunea de suspendare sau excludere a oricărui membru de partid. Suntem cu toții colegi în Partidul Național Liberal și nu pot să fiu de acord ca niște alegeri interne să se transforme în execuții politice, care vor devora din interior partidul nostru și vor duce la o slăbire a structurilor fără precedent.
Demobilizarea electoratului și dezamăgirea sa prin măsuri represive nejustificate nu au fost dezideratele pe care ni le-am propus atunci când am format echipa PNL pentru alegerile locale din 2020. Îi rog pe preşedintele interimar Alin Nica si secretarul general Dănuţ Groza să înceteze cu aceste demersuri şi să pornească discuţiile de conciliere şi unificare a partidului”, notează Munteanu.
Edilul din Buziaș mai are un mesaj, care ar trebui să dea de gândit conducerii actuale a filialei județene a PNL. „Vocea mea nu este o voce singulară, ci exprimă convingerea majorităţii colegilor primari si a membrilor de partid! Sunt alături de toți membrii PNL Timiș și mă opun cu fermitate sancțiunilor de orice natură luate împotriva membrilor partidului”, conchide Sorin Munteanu.