Sorin Grindeanu, audiat la DNA în cazul Simu

sorin grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat marți ca martor la DNA în dosarul directorului CFR. Ion Alexandru Simu este urmărit penal pentru modul în care, alături de un alt director, și-ar fi rezolvat o numire pe funcție.

Procurorii DNA Timișoara au început luni urmărirea penală față de Ion Alexandru Simu, director general al CFR SA, și Petru Ceșa, director adjunct. Procurorii au indicii că în aprilie 2022, Ceșa şi-ar fi arogat atribuţiile funcţiei de director general al FR SA, şi a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timişoara. „Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, Ceşa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcţii de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CFR SA”, preciza comunicatul DNA.

Ulterior, cei doi ar fi dat afară și o angajată din companie, pe care o bănuiau că ar fi transmis către ziariști detaliile ilegalității.

Ion Alexandru Simu, fost şef al Regionalei CFR Timișoara, a fost numit la șefia CFR SA în decembrie 2021.

About Post Author