Sondaj la Sânnicolau Mare. Dănuț Groza ar vrea să închidă orașul două săptămâni

Publicat:

Primarul din Sânnicolau Mare face sondaj pe Facebook. El vrea să știe ce cred sânmiclăușenii despre închiderea orașului, ca măsură împotriva răspândirii coronavirusului. Măsura nu prea are însă cadru legal. În Timiș s-a propus, de două zile, carantină pentru o localitate cu focar de infectare, dar MAI nu a aprobat încă măsura.

„Având în vedere că până în prezent nu s-a înregistrat niciun caz de infectare cu Covid-19 în orașul nostru, propunem închiderea orașului pe următoarele două săptămâni. Această măsură ne-ar proteja comunitatea de cei care pot răspândi virusul din localități învecinate unde au fost deja confirmate cazuri”, este textul sondajului publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Sânnicolau Mare. Rezultatele nu sunt publice și pot fi centralizate de administratorul paginii.

- Publicitate -

Primarul Dănuț Groza crede că măsura ar putea feri sânmiclăușenii de contactul cu persoane infectate venite din alte localități. „Ne interesează să găsim cele mai bune măsuri. Mai bine luăm acum această decizie, când nu avem niciun cetățean infectat. Noi mergem cu propunerea. Dacă nu reușim, vom face o variantă simplificată: controale la intrarea în oraș. Cei care nu respectă legislația în vigoare să fie întorși”, explică Groza.

„Sunt oameni din alte sate care vin să se plimbe prin centru”

Edilul dă și exemple: „Cei mai mulți sunt cei care vin la supermarketurile din oraș pentru a se aproviziona. Legislația prevede ca ei să se aprovizioneze de la cel mai apropiat magazin”. Groza s-a inspirat în demersul său de la un coleg din Moldova. „Am discutat cu primarul de la Gura Humorului, care a făcut același lucru. A blocat toate intrările în oraș împreună cu Poliția și Jandarmeria. Cei care merg la serviciu sau au probleme medicale de urgență pot trece. Ceilalți sunt întorși din drum. Sunt oameni din alte sate care vin să se plimbe prin centru la Sânnicolau. Am avut și sesizări, pe unii i-am văzut chiar eu”, mai spune Dănuț Groza.

În urmă cu aproape trei zile, Comiterul Județean pentru Situații de Urgență a propus către Ministerul de Interne intrarea în carantină a centrului de la comună de la Sacoșu Turcesc, precum și instituirea unei zone de protecție în satele aparținătoare și comunele învecinate. În Sacoșu Turcesc sunt confirmate mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus și existat și un deces. MAI nu a decis instituirea carantinei nici până acum. Totuși, traficul în zonă este monitorizat îndeaproape de Poliție și Jandarmerie.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img