Catedrala Mitropolitană din Timişoara îşi celebrează, miercuri, al doilea hram, de praznicul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Marți seară a avut loc procesiunea cu racla în care se află moaștele sfântului, iar masca a fost opțională.
Sfintele moaşte au fost depuse deja spre închinare, iar miercuri dimineață, la ora 6, a fost sfințită aghiazma, urmată de Taina Sfântului Maslu și de Sfânta Liturghie. Seara se va încheia la ora 18 cu vecernia, urmată de Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ierah Iosif cel Nou de la Partoş. Timișorenii se pot închina la sfintele moaște până joi seară, când acestea vor fi reașezate în raclă.
Celebrarea praznicului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş a început marți seară, când a avut loc tradiționala procesiune cu racla. Aceasta a avut loc pe un traseu redus față de anii de dinainte de pandemie, cu trafic oprit totuși timp de oră. Sute de credincioși de toate vârstele au participat și de această dată la eveniment. Distanța s-a păstrat cât de cât, însă mască de protecție au purtat foarte puțini oameni. Asta, deși Timișoara a depășit rata de infectare de 2 / 1.000 de locuitori și este în pragul instituirii unor restricții suplimentare.
Făcătorul de minuni
O mulțime de credincioși sunt așteptați să treacă, până joi seară, prin fața ocrotitorului Banatului. Sfântul Iosif a trăit în perioada 1568 – 1656 și a fost încă din timpul recunoscut drept un făcător de minuni. Legenda spune că vindeca bolnavii prin punerea mâinilor sale pe capetele lor. Pe când era mitropolitul Timişoarei, el a reuşit să stingă, prin rugăciunile sale, un incendiu puternic. Se spune că, după trei zile de rugăciuni şi lacrimi neîntrerupte, Dumnezeu a trimis o ploaie puternică care a stins flăcările, iar în palmele mitropolitului a apărut brăzdat semnul sfintei cruci, asemeni unei arsuri.
Și-a petrecut ultimii ani retras la mănăstirea de la Partoş. În momentul trecerii sale la cele veşnice, clopotele bisericii au început să bată singure. Sfântul Iosif cel Nou a fost îngropat direct în pământ, fără sicriu, doar cu o cărămidă sub cap, după dorinţa sa. Deoarece „din pământ a fost făcut şi în pământ va merge”.
