Se repară și bănci în centrul Timișoarei! / FOTO

Agitație în Piața Victoriei, unde nu doar că au fost spălate lămpile, dar sunt reparate și băncile. Angajații Horticultura nu mai prididesc cu desprinsul lemnelor. O parte din bănci au fost deja revopsite.
Dacă la finele săptămânii trecute s-a intervenit la înălțime, adică la globurile lămpilor stradale, care au fost spălate, acum s-a trecut la munca… de jos. Angajații Horticultura, „înarmați” cu flexuri, desprind lemnele de pe băncile din Piața Victoriei. „Societatea se ocupă în această perioadă de întreținerea și repararea, acolo unde este cazul, a băncilor din zona centrală. Sunt în jur de 40. Lemnele sunt vopsite și apoi repuse la loc”, explică Bogdan Marta, consilier pe probleme de comunicare al primarului Dominic Fritz.
Băncile din jurul Fântânii cu Pești au trecut deja prin acest proces și au și fost readuse la vechiul amplasament.
Vă reamintim, în 17 februarie începe oficial programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Acesta poate fi citit în detaliu AICI.