Se poate merge pe Bega, de la Timișoara în Serbia. Dar trebuie și punct de trecere a frontierei

Serbia

A fost redeschis nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român și, de acum, se poate merge cu vaporașul de la Timișoara spre Serbia, pe Bega. Nu există însă punct de trecere a frontierei, nici pe apă, nici pe pista de biciclete care e gata deja de mai mulți ani. El ar putea deveni operațional anul viitor.

La mai bine de jumătate de veac de când a fost oprită circulația pe Bega, se poate ajunge din nou cu vaporașul de la Timișoara în Serbia. S-a închis oficial, la CJ Timiș, proiectul „Repararea infrastructurii de navigație pe Canalul Bega”. Acesta a presupus lucrări de reabilitare a ecluzei și stăvilarului de la Sânmihaiu Român, precum și, în Serbia, repararea nodurilor hidrotehnice de la Srpski Itebej și Klek. Sunt 114 kilometri de Canal Bega, în Serbia și România. Partenerul sârb a terminat și pista de biciclete care ajunge la graniță, astfel că traseul pentru amatorii de pedalat depășește 70 km, între Timișoara și Zrenjanin.

Teoretic, deci, se poate ajunge în Serbia. Practic însă, lipsește un element esențial: un punct de trecere a frontierei naval și pietonal. Există documentație tehnică și autorizație de construire. PTF-ul va fi amplasat pe teritoriul comunei Uivar, în afara digului de apărare al canalului Bega, în vecinătatea frontierei cu Republica Serbia. Aici vor fi verificați atât bicicliștii, cât și cei care sunt pasageri în ambarcațiunile care vor naviga pe canal.

PTF, la finele anului viitor

În bugetul CJ sunt prevăzuți bani pentru începerea lucrărilor de construcție, iar estimările sunt că punctul de trecere a frontierei ar putea fi funcțional la finele anului 2023. Este nevoie și de o hotărâre de guvern pentru asta.

Proiectul prin care Canalul Bega a redevenit navigabil are o valoare de peste 13 milioane de euro și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA CBC de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, Axa prioritară 3 – Mobilitate sustenabilă și accesibilitate, Măsura 3.1 – Mobilitate și infrastructură și servicii pentru transport.

Parteneri în acest proiect au fost Administrația Bazinală de Apă Banat, Consiliul Județean Timiș, Secretariatul Provincial pentru Cooperarea Interregională şi Autoguvernarea Locală a Regiunii Autonome Vojvodina și Compania publică de gestionare a apelor „Vode Vojvodine” Novi Sad.

About Post Author