Se oprește gazul în Chișoda
Delgaz Grid anunță că pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuţie va sista temporar luni, 5 octombrie, de la ora 8,30, alimentarea cu gaze naturale în Chișoda, pe străzile Bucegi, Păcii, Fagului, Stejarului, Nicolae Firu, Cooperatorilor, Retezat, Someș și Primăverii.
„Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 16,30. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei să supravegheze modul de ardere timp de 30 minute” transmit reprezentanții Delgaz Grid.
Cei care simt miros specific de gaz sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la numerele de telefon 0800-800.928 sau 0265-200.928.