Se deschide Târgul de Paști. În Piața Libertății și în cartiere

Târgul de Paști

Ediția cu numărul 13 a Târgului de Paști de la Timișoara se deschide sâmbătă, 9 aprilie. Căsuțele proaspăt vopsite în cărămiziu au fost montate în Piața Libertății. Va avea loc și o vânătoare de ouă și vor fi și momente artistice.

Târgul de Paști se va desfășura în perioada 9 – 27 aprilie, în Piața Libertății, dar și în Freidorf (Piața Petofi Sandor), zona Traian (Biserica Millenium, Parcul Regina Maria), zona Lipovei (parc str. Holdelor) și zona Soarelui (parc Pădurice).

Cei de la Casa de Cultură anunță că vor fi, în total, 31 de căsuțe și șase food-truck-uri. Vizitatorii târgului vor putea participa la ateliere de încondeiat ouă împletit de nuiele sau de făcut cozonac. În Piața Libertății vor fi, mai ales în weekend, diverse momente artistitce: teatrale, de nai, de dans contemporan, de vioară și harpă, de păpuși mai mici sau mai mari, de picioroange și statui vivante. Tot în Piața Libertății vor fi amplasate și cinci instalații create de artiștii vizuali timișoreni Zsolt și Sânziana Fehervari-Crețu.

Potrivit organizatorilor, la târg vor putea fi văzuți artiști precum Cătălin Ursu, Ana-Maria Cojocari, Raul Lăzărescu (actori, TNT); Marta Teglas și Mihaela Faur (Filarmonica Banatul); Mădălin Luca (naist, Ansamblul Banatul), corala bărbătească Contrast, Asociația Culturală „Teatru pe Roți”, Asociația „Check Art”, elevii Liceului de Arte, artizani sau meșteșugari. Programul pe zile poate fi citit pe imaginea alăturată.

De asemenea, Asociația Magic Oz propune, la sfârșit de săptămână, spectacole de teatru de păpuși (Scufița Roșie): 9 aprilie, ora 11- Parcul Pădurice și ora 17 – Parcul Petofi Sandor; 16 aprilie, ora 11- Parcul din Zona Lipovei și ora 17 – Piața Traian. În aceleași locuri, în cartiere, în 25 aprilie, vor fi organizate vânători de ouă.

About Post Author