25 ianuarie 2021

Se deschid sălile de sport. Nu e clar de când, dar probabil de sâmbătă

sport

CJSU a decis, vineri după-amiază, să permită deschiderea sălilor de sport din Timiș. Se întâmplă la o zi după solicitarea făcută în acest sens de președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Prefectul Liliana Oneț a convocat, vineri, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a făcut o analiză în privința redeschiderii sălilor de sport. O solicitare pe această temă fusese făcută cu o zi înainte de Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Oneț a spus că decizia închiderii sălilor de sport a fost luată când rata de infectare în județ era de peste 6,2 / 1.000 de locuitori și era în creștere. Acum a fost cerut un punct de vedere de la Direcția de Sănătate Publică Timiș, ținând cont de contextul epidemiologic actual. Rata de infectare pe județ este 4 / 1.000 de locuitori. „Și la nivelul municipiului Timișoara trendul este ușor descendent. O analiză de specialitate a fost prezentată în cadrul ședinței de vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf. dr. Emilian Popovici. Au fost solicitate puncte de vedere și din partea reprezentanților instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne, instituții care au atribuții de control”, a transmis prefectura.

S-a votat și s-a decis ca sălile de sport să fie redeschise. Nu se știe de când intră în vigoare decizia, dar, cel mai probabil, ea va fi pusă în aplicare de sâmbătă, 5 decembrie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: