Se caută liceeni pasionați de film, pentru juriul de la Festivalul One World Romania

Publicat:

Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania, ediția locală de Timișoara, are loc la finele lunii septembrie. Va exista și un premiu acordat de adolescenți, care se pot înscrie acum pentru Juriul Liceenilor.

Înființată în 2009, Asociația One World Romania organizează anual la București singurul festival de film documentar și drepturile omului din țară, One World Romania. Asociația lucrează cu filmul documentar ca vehicul pentru dialog social și politic, ca fereastră spre lume și mediu ce provoacă la reflecție și formează comunități. În această toamnă, One World Romania pornește din nou On Tour. Ediția de la Timișoara va avea loc în perioada 19 – 22 septembrie.

- Publicitate -

Adolescenți cu vârsta între 14 și 19 ani care studiază la un liceu din Timișoara pot face parte din juriul care deliberează și alege un film câștigător din programul One World Romania. Timp de 4 zile, împreună cu Ionuț Mareș (critic de film) și Adina Baya (jurnalistă & copywriter), ei vor discuta şi deprinde noțiuni care țin de drepturile omului, participare civică, educație media și film documentar.

Juriul Liceenilor este o experiență care îi expune pe adolescenții curioși la forme cât mai diverse de cinema non-ficțional, le stimulează capacitatea de dezbatere, argumentare şi gândirea critică și îi ajută să înţeleagă modul în care filmul documentar poate fi văzut.

Cei interesați se pot înscrie AICI, până în 3 septembrie. Nu există taxă de înscriere sau de participare. Vor fi selectați 16 participanți, iar detalii suplimentare pot fi obținute scriind la această adresă de e-mail.

***

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img