Școala Altfel, la UVT. Elevi mici și mari au văzut cum e să fii student / FOTO

școala altfel

Mai multe facultăți de la Universitatea de Vest și-au deschis porțile pentru elevii de la școlile din Timișoara. A fost Școala Altfel, iar copiii au putut încerca un pic din viața de student, prin intermediul unor ateliere interactive.

În cadrul programului oferit de UVT, elevi din clasa a treia de la Generală 16 au vizitat Planetariul Facultății de Fizică și s-au bucurat de un tur ghidat al mai multor spații de studii aplicative din sfera disciplinelor fizicii. Facultatea de Matematică și Informatică a invitat elevi de la Colegiul Național Bănățean și Liceul „Grigore Moisil”, cărora li s-au alăturat elevi de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad. Au avut loc prezentări și exerciții aplicative cu echipamente de robotică, dar și cu robotul Pepper, apoi a fost vizitată infrastructura centrului de calcul din cadrul facultății.

Universitatea de Vest a organizat, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC-UVT), o întâlnire cu elevi din clasa a unsprezecea de la Colegiul Național Bănățean Timișoara, în care aceștia s-au familiarizat cu viața de student de la UVT, precum și cu programele de studii pe care le pot alege. A fost prezentată și platforma de testare psiho-vocațională YTM.ro, platformă pe care elevii o pot utiliza în mod gratuit pentru a identifica programul de studii care li se potrivește cel mai bine.

„Evenimentele organizate periodic de studenții și cadrele universitare din facultățile Universității de Vest din Timișoara, dar și prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, fac parte din seria de programe pe care le considerăm utile pentru a crea o cultură a consilierii în carieră, cu scopul de a-i sprijini pe elevi, viitori studenți, în conturarea unui parcurs educațional și profesional de succes”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

About Post Author