Șantierul de la Pasajul Solventul e „puțin întârziat”. Lațcău: Sper să recupereze constructorul

solventul

sursa foto: Forum STPT

Se mișcă, în sfârșit, câte ceva pe șantierul de la Solventul. Constructorul are activitate în teren și, deși e în urmă cu lucrările, măcar nu stă. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că în iulie ar trebui să înceapă și excavația pentru viitorul pasaj.

Primăria a predat către constructor amplasamentul de la Pasajul Solventul undeva la jumătatea lunii decembrie 2021. Contractul de proiectare și execuție, cu o durată de 26 de luni, este semnat încă din toamna lui 2020, chiar de fostul primar Nicolae Robu, înainte de alegeri. Lucrează aici Spic Internazionale (Italia), Pod-Proiect (Iași), Sylc Con Trans (Arad), Arcada Company (Galați), Conextrust (Bacău), Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași). Totul costă 132,2 milioane de lei, din care PMT ar vrea să ceară 127 de milioane prin Programul „Anghel Saligny”.

În luna aprilie, viceprimarul Ruben Lațcău se declara sceptic în ceea ce privește avântul constructorului. „Undeva în mai-iunie vor începe efectiv să sape groapa. Am niște emoții cu constructorul, pentru că nu pare la fel de motivat ca și primăria să execute lucrarea. Nu știu de ce nu este motivat, o să-l ținem din scurt, o să-l supraveghem cât mai des și sperăm că își face treaba”, spunea acesta.

„Proiectantul nu a făcut o treabă excelentă”

Temerile lui Lațcău au avut ceva bază, pentru că, spre final de iunie, șantierul este în întârziere. Asta, după ce a bătul pasul pe loc mai multe săptămâni.

„La Solventul se lucrează acum. Suntem un pic întârziați cu graficul. Constructorul a început să lucreze pe pereții mulați. Partea consistentă din relocarea de utilități, care ne încurca să începem excavația, a fost făcută, adică relocarea utilităților de apă și de electricitate. S-au început săpăturile pentru pereții mulați, se toarnă și se montează fierul beton pentru pereții mulați. Ar trebui undeva în luna iulie să avem terminați pereții mulați și să începem efectiv excavația. Momentan nu sunt în grafic, dar sper că dacă vor continua în acest ritm, să recupereze”, explică acum Ruben Lațcău.

Întârzierile sunt însă și din cauza proiectantului. „Este un proiect foarte complex, care a fost reluat, reîmprospătat, reînnoit. Din păcate, proiectantul nu a făcut o treabă excelentă. A durat aproape un an ca proiectantul să închidă proiectul, cu toate avizele. Doar de la CFR avem nevoie de șapte avize separate, le avem pe toate. A fost nevoie de foarte multe discuții, foarte multe clarificări, foarte multe completări, dar în momentul acesta ce ține de avizare și documentație este închis. Constructorul lucrează și trebuie să crească ritmul”, mai spune viceprimarul.