Sânnicolau Mare rămâne o zi fără gaz
foto: Arhivă
Delgaz Grid opreste alimentarea cu gaze naturale în Sânnicolau Mare. Întreruperea este cauzată de efectuarea, de către OMV Petrom, a unor lucrări la rețeaua de transport.
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport a gazelor naturale de către OMV Petrom S.A., Delgaz Grid a fost solicitată să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în Sânnicolau Mare. Se întâmplă marți, 15 iunie, cu începere de la ora 10.
„Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 21. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, transmite Delgaz Grid.
Cei care simt miros de gaz sunt rugați să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid, la numerele de telefon 0800-800.928 sau 0265-200.928.
