Să fie… lectură! Salonul de Carte Bookfest Timișoara, la ediția cu numărul nouă

bookfest

Cele mai bune cărți ale momentului, prețuri reduse, peste 30 de lansări și sesiuni de autografe. Este, pe scurt, cea de-a noua ediție a Bookfest de la Timișoara. Aceasta are loc în perioada 12 – 15 martie, la Centrul Regional de Afaceri.

Bookfest înseamnă, în acest an, la Timișoara, peste 40.000 de volume, majoritatea la reducere față de prețul din librării, cărți pentru copii sau auxiliare educaționale. Vor fi prezente cele mai importante edituri din România — Art, Cartea Românească Educațional, Corint, Didactica Publishing House, Fischer International, Herald, Humanitas, Linghea, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, Polydis, RAO, Trei, Editura Universității de Vest. Vor fi și distribuitori de carte precum Astro sau Okian, dar și librăria La Două Bufnițe, distribuitori de muzică (Byton), dar și distribuitori de jocuri interactive pentru copii precum Happy Color și Ludicus Games.

Programul evenimentelor include peste 30 de lansări de carte și sesiuni de autografe din partea unor personalități precum Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Cristian Presură, Tatiana Niculescu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Radu Pavel Gheo, Wilhelm Tauwinkl, Claudiu T. Arieșan, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Cristian Pătrăşconiu, Robert Șerban și mulți alții. În prima seară este programat un concert acustic susținut de Ducu Bertzi.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, Intrarea va fi liberă, iar accesul permis în fiecare zi, între orele 10 și 20. Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România. Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat aici.

About Post Author