Sala 2 are contract semnat, după două contestații și un proces. Va avea „fațade laterale din sticlă”

sala 2

Teatrul Național a semnat contractul pentru extinderea de la Sala 2. Avea câștigător la licitație încă din luna iunie, dar au urmat două contestații și o acțiune în instanță, iar acum a fost aleasă cealaltă ofertă. Dacă nu vrea să piardă banii de la Ministerul Culturii, totul trebuie terminat până la 30 iunie 2024. Primul pas, finalizarea și aprobarea proiectului tehnic.

„În 29 noiembrie, în urma finalizării procesului de licitație, Teatrul Național din Timișoara a semnat contractul pentru servicii de proiectare și de execuție a lucrărilor de modernizare a Sălii 2 cu asocierea TT&Co Solaria Grup SRL – Euras S.R.L. – S.C. Atelierul Arhitext SRL. Susținut și finanțat de Ministerul Culturii, care a inclus acest proiect în obiectivele Programului național «Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023», Teatrul Național începe pregătirea noii Sala 2 pentru Timișoara, pentru oamenii care vor veni”, a transmis TNTm.

Este finalul unei povești care a început în luna aprilie, când a fost lansată licitația de execuție pentru Sala 2. Au fost depuse două oferte, una d la TT&Co Solaria Grup SRL – Euras S.R.L. – S.C. Atelierul Arhitext SRL și cealaltă de la Constructim – CBM Elpro Instal – Prodao-Ing. Suma maximă: 28,09 milioane de lei, cu TVA, bani de la Ministerul Culturii.

În 12 iunie, câștigătorul licitației pentru contractul de proiectare și execuție pentru „Extindere sala Studio, reabilitare fațade și echipare cu mecanisme de scenă” a fost declarat asocierea condusă de Constructim. Contractul are șapte luni, din care una pentru proiectare și șase, pentru execuție. Au urmat însă cele 10 zile în care putea fi depusă contestație.

Prima contestație admisă

În 20 iunie, TT&Co Solaria Grup a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, cerând anularea licitației. „Prezenta contestație vizează demonstrarea încălcării de către autoritatea contractantă a prevederilor documentației de atribuire”, se preciza în document. CNSC dat o decizie abia în 2 august.

„Admite în parte contestația formulată de TT&Co Solaria Grup SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă (…) în ceea ce privește modalitatea de evaluare a ofertei contestatorului și punctajul acordat ofertei câștigătoare la factorul de evaluare «Experiența profesională a personalului cheie – Manager proiect – Coordonator colectiv de proiectare + execuție»”, scria în dcizia CNSC.

Teatrul era obligat să reevalueze ofertele primit, „cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare”. În aceste condiții, în septembrie, TNTm a anunțat că „se prelungește evaluarea ofertelor cu un timp suficient pentru a finaliza analiza acestora, până la data de 21 octombrie 2023”.

A doua contestație, un proces și un alt câștigător

Surpriza a venit în 21 septembrie, când TT&Co Solaria Grup SRL a depus o nouă contestație, reclamând, în continuare, documentația referitoare la managerul de proiect. Acesta nu ar fi avut experiența necesară sau, cel puțin, nu a depus actele doveditoare, conform legii. CNSC a admis și a doua contestație, dar, între timp, la finele lunii octombrie, Constructim s-a adresat instanței. În 20 noiembrie a venit și decizia definitică a Curții de Apel, care a respins acțiunea.

În aceste condiții, în 29 noiembrie, Teatrul Național a semnat contractul cu TT&Co Solaria Grup SRL. „Continuând procesul de prezervare a fostului manej, clădirea existentă va fi consolidată, protejată de fațade laterale din sticlă și pusă în valoare prin iluminat arhitectural, fără a afecta spațiul verde din Parcul Civic. Lucrările vor începe odată ce proiectul tehnic va fi finalizat și aprobat, precum și după obținerea autorizării de construire, noua Sala 2 urmând să se redeschidă, în noua ei configurație, la mijlocul anului viitor”, mai precizează cei de la TNTm.

Totul trebuie terminat în șapte luni

Lucrările trebuie finalizate până la 30 iunie 2024, data limită aprobată de guvern pentru termenele de derulare a investițiilor incluse în Programul Naţional Timişoara – Capitală Europeană a Culturii. Proiectul tehnic trebuie aprobat în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Timișoara, care se întrunește, în principal, o dată pe lună. Data ședinței pentru luna decembrie nu a fost anunțată încă.

TT&Co Solaria Grup lucrează și la reabilitarea Conacului Mocioni, investiție a CJ Timiș, dar și la Cinema Dacia, al Primăriei Timișoara, care ar fi trebuit să fie gata în primăvara anului trecut. Ultimul termen era decembrie 2023.

About Post Author