Safe2Eat: ce punem în farfurie? Campanie pentru siguranța alimentelor

După succesul înregistrat anul trecut, la prima ediție din România, campania europeană de responsabilizare a consumatorilor Safe2Eat revine, axându-se pe trei teme esențiale: aditivii alimentari, alergenii și reciclarea hranei.

Campania, desfășurată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) se află la a patra ediție în Uniunea Europeană, s-a derulat în anii anteriori sub numele de EUChooseSafeFood și are ca scop conștientizarea siguranței alimentare în rândul cetățenilor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Cercetările efectuate de EFSA au arătat că aproape 70% dintre europeni își exprimă interesul pentru siguranța alimentară. Cu toate acestea, aproximativ 60% consideră că informațiile privind siguranța alimentară sunt prea tehnice și dificil de înțeles. Ca răspuns, această nouă ediție își propune să comunice premisele științifice ale siguranței alimentare din Uniunea Europeană într-un mod clar, precis, ușor de înțeles și nealarmist. Obiectivul este de a permite cetățenilor să ia decizii bine informate cu privire la consumul sănătos și sigur de alimente.

Sub sloganul #Safe2EatEU, campania se va concentra pe educarea cu privire la aspecte precum bolile de origine alimentară, tehnicile adecvate de manipulare a alimentelor, importanța citirii etichetelor și promovarea practicilor de reducere a risipei alimentare.

Costul și gustul, principalii factori

„În întreaga Europă, în fiecare zi, cetățenii aleg ce să cumpere și ce să mănânce, luând în considerare diverși factori, cum ar fi costul, gustul, durabilitatea sau originea alimentelor. Campania #EUSafe2Eat își propune să facă legătura între știința siguranței alimentare și alimentele care ajung pe masa noastră permițând oamenilor să ia decizii cu încredere în privința alimentelor”, a declarat Bernhard Url, directorul executiv al EFSA.

Conform „Eurobarometrului 2022 privind siguranța alimentară în UE”, costul și gustul sunt cei mai importanți factori în deciziile consumatorilor în materie de alimentație, urmați de siguranța alimentară și originea alimentelor. Aproximativ patru din zece persoane declară că este important conținutul nutrițional, în timp ce 16% indică impactul asupra mediului și a climei, iar 15% spun că etica și convingerile proprii le determină alegerile.

About Post Author