22 ianuarie 2021

S-au deschis urnele. 601 secții de votare în Timiș, din care o treime în Timișoara

votare

Votul pentru alegerile generale a început la ora 7 și se va încheia la ora 21. Alegătorii care, la acea oră, sunt în sediul secției de votare sau la rând,în afara acesteia, pot să își exercite dreptul de vot. În Timiș sunt așteptați la urne 626.555 alegători.

Puteți vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde aveți au domiciliul ori reședința. În cazul în care, în ziua votării, suneți în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, puteți vota la orice secție de votare din județul respectiv. Aici puteți afla care este secția de votare la care sunteți arondat.

Pentru cetățenii cu drept de vot din țară, care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba votarea prin intermediul urnei speciale. Alegătorii aflați în carantină trebuie să depună o cerere pentru urna specială însoțită de copia deciziei de carantină, emisă de DSP. În cazul în care cetăţeanul cu drept de vot este în izolare, el poate vota prin intermediul urnei speciale, dacă depune o cerere însoțită şi copia unuia dintre următoarele documente:

  • biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare
  • decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti
  • rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile

Cererile pentru exercitarea dreptului de vot cu urna mobilă se face doar dacă alegătorii au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care se află secția de votare.

În Timiș sunt 601 secții de votare și 626.555 alegători cu drept de vot. În Timișoara sunt 207 secții de votare și 271.628 alegători cu drept de vot.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: