Robu, despre cum a mers cu tramvaiul de Ziua Națională: Oamenii erau foarte mulțumiți

Se circulă relativ bine cu tramvaiul prin Timișoara și nu se așteaptă prea mult, mai ales dacă pleci din Piața Libertății. Este concluzia la care a ajuns primarul Nicolae Robu, care s-a „dat” cu o Armonie de pe linia 2. Edilul spune că mai e însă mult de lucru la liniile cale.
De Ziua Națională, primarul Nicolae Robu a mers cu tramvaiul, nu cu mașina de serviciu. A ales linia 2, s-a urcat într-o Armonie în Piața Libertății și s-a declarat mulțumit, ca principiu, de felul în care funcționează transportul în comun în Timișoara. Sunt însă alte probleme, a căror rezolvare cere mai mult timp. „Am circulat cu tramvaiul 2 duminică. Am putut constata că mai avem mult de lucru la linii. Pe porțiunile unde linia este în regulă, tramvaiele Armonia sunt excepționale, silențioase. Oamenii erau foarte mulțumiți, contează enorm să ai căldură când e frig. Și sunt și silențioase, confortabile, aspectuoase, tot ce vrei, dar în anumite porțiuni liniile sunt foarte proaste, sunt ruginite”, spune edilul șef.
Mai mulți șoferi, mai mulți călători fericiți la STPT
Nici n-a așteptat prea mult în stație, spune edilul, ca răspuns la cei care susțin că stau și 20-30 de minute. „Am mers vreo patru stații. Am așteptat foarte puțin după el. Dacă mie îmi spuneți că în Piața Libertății e de așteptat…”, afirmă Robu. Primarul se declară însă mulțumit de atitudinea conducerii STPT. „A crescut enorm numărul de șoferi. Noua conducere de la STPT face treabă foarte bun. Școlarizează mulți cetățeni care doresc să fie șoferi pe mijloacele de transport în comun. În permanență ajungem să avem noi și noi șoferi. Am impresia că a crescut cu vreo 70-80% numărul de șoferi. Vom continua, pentru că noi vrem să extindem în permanență parcul auto al STPT, iar ca să se simtă beneficiile, avem nevoie de șoferi și vatmani”, a mai declarat Nicolae Robu.
Vestea mai puțin bună este că e încă mult de lucru la liniile cale și, până nu se rezolvă această problemă, nu vor fi scoase din circulație garniturile cu o vechime de jumătate de secol. Asta, chiar dacă vor începe să vină super-tramvaiele Bozankaya, care costă 2.5 milioane de euro bucata.
Trebuie modernizate mai multe linii
Acestea nu pot merge pe liniile nemodernizate. „Nu suntem mulțumiți. Continuăm și să angajăm și șoferi, și vatmani, continuăm să extindem parcul auto. Nu mai vreau să văd tramvaie vechi, dar nu le putem scoate acum din circulație până nu vin cele noi. Pe liniile astea, așa cum sunt acum, n-o să meargă bine niciun tramvai. Trebuie să facem în paralel și reabilitatea liniilor, sunt foarte multe linii de făcut. Îi rog pe timișoreni să înțeleagă că nu putem să schimbăm orașul în bine fără deranjul pe care inevitabil îl producem”, a mai declarat Robu.
Este nevoie de modernizarea liniilor pe Bd. Cetății, în zona Fratelia, pe linia lui 7, dar și pe Calea Stan Vidrighin. Pe Calea Bogdăneștilor, acolo unde circula pe vremuri tramvaiul 5, vor fi refăcute liniile, printr-un proiect pe fonduri europene, semnat în această toamnă de municipalitate.