Tompa Gábor, Helmut Stürmer, Vasile Șirli. Și „Rinocerii”, lui Eugène Ionesco. E cea mai nouă premieră a Teatrului Național Timișoara, care deschide astfel seria evenimentelor din pregătirea Capitalei Culturale Europene 2021.
Eugène Ionesco este, fără putință de tăgadă, unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea. Sunt 28 de piese, printre care „Cântăreața cheală”, „Scaunele”, „Lecția”, „Regele moare” sau „Rinocerii”. Acesta din urmă este o demonstrație de geniu despre resorturile dictaturii și „una dintre marile demonstrații împotriva totalitarismului”. Este și motivul pentru care Teatrul Național Timișoara a decis să deschidă cu „Rinocerii” seria spectacolelor României 2021.
Bérenger este un om oarecare, trăiește într-un loc care poate fi oriunde și oricând. Povestea lui începe în momentul în care orașul e lovit de o nouă epidemie: oamenii se transformă în rinoceri. Pentru unii e o înclinație naturală, acceptată cu fascinație, pentru alții, o alegere, iar pentru foarte puțini, o respingere categorică.
Echipă cu greutate pentru un spectacol special
Din ditribuție fac parte Romeo Ioan, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Matei Chioariu, Irene Flamann Catalina, Cristian Szekeres, Doru Iosif, Benone Viziteu, Roberta Popa Ionescu, Ana Maria Pandele Andone, Cătălin Ursu, Costa Tovarnisky, Laura Avarvari, Bogdan Spiridon, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia, Claudiu Patcău, Claudiu Surmei, Darius Zet, Marin Lupanciuc, Paul Vesa și Judit Reinhardt.
Regia este semnată de Tompa Gábor, unul dintre regizorii legendari ai teatrului românesc modern. Profesor de teatru la Universitatea din San Diego, președinte al Uniunii Teatrale Europene, Tompa Gábor a pus în scenă peste 100 de spectacole în aproape toată lumea. Scenografia poartă amprenta lui Helmut Stürmer, aflat la a doua colaborare cu TNTm. Costumele îi aparțin Carmencitei Brojboiu, echipa de creație fiind completată de compozitorul Vasile Șirli. Absolvent al Liceului de muzică din Timișoara și al Conservatorului din București, Șirli a fost director muzical al Disneyland din Paris, unde a realizat sute de spectacole. Coregrafia spectacolului este semnată de Florin Fieroiu, fondator al primei companii independente de dans și unul dintre cei mai prolifici coregrafi români din noul val.
Premiera cu „Rinocerii” va avea loc miercuri, 4 martie, de la ora 19, în Sala Mare. Următoarele spectacole sunt programate vineri, 6 martie, duminică, 8 martie, și vineri, 27 martie. Biletele pot fi cumpărate de la agențiile Teatrului Național, de pe str. Mărășești și Parcul Civic, de marți până duminică, orele 11-19, sau online.
Sursa foto: Adrian Pîclișan / TNTm


