Retroparada Primăverii revine cu o ediție de… pandemie. Va fi un pic altfel, pentru a respecta normele sanitare în vigoare, dar, dacă vă plac mașinile de epocă, le veți putea vedea și de această dată.
„Anul trecut pe vremea aceasta, stăteam acasă, încercând să ținem efectele pandemiei la distanță. Acum o lună, mulți dintre noi eram în carantină din aceleași motive. Așa că acum, nevrând să stricăm ce am construit cu greu, ne vom abține de la a ne expune vehiculele istorice în una din piețele centrale ale orașului, așa cum am făcut-o atâția ani. Dar asta nu înseamnă că le vom ține ascunse prin garaje, în așteptarea unor vremuri mai frumoase, ci le vom aduce prin tot orașul ca să le puteți admira”, transmit cei de la Retroclub Timișoara.
Sâmbătă, 8 mai, după ora 12,30, se va pleca de pe Calea Sever Bocu, pe următorul traseu: Pasajul Iulius Town (*) – Calea Circumvalațiunii – Pasajul Jiul – str. Jiul – spl. Nicolae Titulescu – Catedrala Metropolitana – Podul Șaguna – bd. Mihai Viteazu – Piața Bălcescu – bd. Mihai Viteazu – Electro nou – bd. Vasile Pârvan – Pasajul Michelangelo – bd. Corneliu Coposu – spl. Nistrului – Podul Decebal – Prefectură – Poșta Mare – Bastion – Punctele Cardinale – str. Popa Șapcă – Pasajul Iulius Town (*) – Calea Aradului.
„Dacă vremea și traficul permit, putem încerca să facem și o a doua tură între cele doua puncte marcate cu (*), dar asta nu vom putea ști decât înainte de plecare”, mai spun organizatorii evenimentului.


