22 ianuarie 2021

Recomandări de sezon, de la dr. Musta. Ce trebuie să faceți la apariția oricărui simptom de răceală

musta

La mai bine de nouă luni de la primul caz de Covid în Timiș, sunt, în fiecare zi, sute de noi cazuri. Pentru a nu ajunge prea târziu la medic, ar trebui să nu ignorați anumite simptome. Dr. Virgil Musta face un „inventar”, util atât pentru cei care suspectează că au avut covid, cât și pentru cei care sunt în tratament acasă.

Dr. Virgil Musta vorbește din nou despre ce e de făcut în cazul în care suspectați că au Covid-19, care sunt simptomele și cum trebuie acționat la apariția acestora. Recomandările sunt și pentru cei care au fost confirmați deja cu acest diagnostic și sunt în tratament acasă. Pot apărea simptome care să-i facă pe aceștia să solicite urgent o evaluare, fiindcă ele pot anunța o evoluție rapidă și severă a bolii.

La ce trebuie să fiți atenți

La apariția oricărui simptom care ar putea sugera că sunteți răcit, izolați-vă la domiciliu, urmăriți evoluția și discutați permanent cu medicul de familie, care vă va îndruma. Este foarte important ca eventuala infecție SARS CoV 2 să fie descoperită cât se poate de timpuriu.

Dacă sunteți depistat pozitiv, țineți legătura în continuare cu medicul de familie. El poate fi cel mai bun sfătuitor al dumneavoastră în această perioadă. Noi, medicii specialiști de la „Victor Babeș”, avem o colaborare foarte bună cu medicii de familie și ne informăm reciproc în interesul pacienților.

Următoarele semne trebuie să vă facă să solicitați imediat evaluare în spital, pentru că pot anunța o evoluție posibil severă a boli:

  • febră mare, care persistă mai mult de 3-4 zile sau reapare după o perioadă de afebrilitate
  • tuse seacă iritativă intensă, însoțită de dureri toracice
  • dureri musculare intense, dureri de cap intense, oboseală marcată
  • senzația de lipsă de aer

Dacă starea dumneavoastră se înrăutățește, nu stați acasă până nu mai puteți respira sau până aveți dificultate mare în respirație, pentru că de cele mai multe ori este prea târziu să mai putem face ceva. Dacă aveți factori de risc (boli cronice), fiți și mai prudenți!

În evoluția bolii există riscul, chiar și la persoanele cu forme ușoare, ca între a 7-a și a 10-a zi, inflamația să crească și să evolueze spre o formă severă. În această perioadă fiți foarte atenți. Dacă apar semnele de severitate descrise mai sus, anuntați medicul de familie și prezentați-vă urgent la spital pentru a fi evaluați.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: