PUZ-ul pentru blocuri în Piața Bisericii, respins în CL

piața bisericii


Timișorenii care locuiesc în zona Piața Bisericii, în Elisabetin, pot sta liniștiți o vreme. Dezvoltatorul imobiliar care vrea să facă blocuri pe terenul fostei fabrici Oglinda trebuie să se reapuce de muncă la PUZ. Consilierii locali au respins proiectul. 

Se discută despre complexul imobiliar de pe terenul fostei fabrici Oglinda de mai bine de trei ani. În 2018 a fost organizată prima dezbatere publică, în care se vorbea despre blocuri cu cinci etaje. magazine, baruri, restaurante și parcări. După acea dezbatere proiectul a fost modificat. Acum, regimul e înălțime propus era două etaje vizibile la stradă, plus un etaj retras și mansardă. Niciuna dintre noile clădiri nu ar fi urmat să aibă mai mult de 15 metri înălțime și, deci, nu ar fi avut efect negativ asupra bisericii. 

La începutul lunii februarie a fost organizată o nouă dezbatere publică, iar atunci unul dintre participanți a adus în discuție expirarea avizului de oportunitate. S-a lăsat cu aluzii la DNA, iar marți seară proiectul a ajuns pe ordinea de zi a consiliului local.

Aviz expirat, niciodată reînnoit

Atât consilierii PNL, cât și cei ai USRPLUS au anunțat de la bun început că nu vor vota proiectul din Piața Bisericii. Răzvan Negrișanu (USRPLUS), care este arhitect, a explicat care ar fi, de fapt, problema. 

„În momentul de față sunt două părți: una tehnică-urbanistică, respectiv una legislativă și procedurală. (…) Acest PUZ a debutat oficial în 2017, cu un certificat de urbanism. În baza acestuia s-a obținut un aviz de oportunitate. După cum probabil știți, avizul de oportunitate este baza de pornire pentru orice documentație de tip PUZ. Avizul de oportunitate este legal indisolubil de certificatul de urbanism (…) În mai 2019 a expirat acest certificat de urbanism și practic împreună cu el avizul de oportunitate. După o pauză de câteva luni de la expirarea primului certificat de urbanism, beneficiarul obține un nou certificat de urbanism în februarie 2020.

Beneficiarul PUZ-ului solicită un nou certificat de urbanism cu menținerea avizelor obținute prin certificatul de urbanism anterior. Răspunsul PMT vine un pic diferit: certificatul de urbanism obținut în februarie poate fi folosit pentru obținerea unui aviz de oportunitate și elaborare PUZ. Practic, PMT a răspuns că ar trebui să obțină totuși un aviz de oportunitate nou”, spune Negrișanu. 

Și CJ Timiș a cerut clarificări. „A cerut dezvoltatorului fie să obțină un aviz de oportunitate nou, fie să obțină un punct de la avizator, că sunt de acord cu menținerea avizelor obținute prin certificatul de urbanism inițial (…) Beneficiarul face acest lucru și obține legătura între cele două avize, dar numai pentru restul avizelor. Practic, avizul de oportunitate nu a fost niciodată înnoit. Ceea ce înseamnă că însuși fundamentul PUZ-ului, care stabilește oportunitatea investiției, este în momentul de față un document expirat”, a mai afirmat consilierul local. 

Niciun vot pentru

„La final, rugămintea mea, ca arhitect, către beneficiar, este să reia această procedură, să se asigure că transparența se face în mod propice și să reușească să gestioneze cumva această mediere cu societatea civilă”, a conchis Răzvan Negrișanu. 

Proiectul pentru PUZ-ul din Piața Bisericii 7 avea aviz de legalitate de la Serviciul Juridic. N-a trecut însă de comisiile 2, 3, 4 și 5 ale CL, care au dat avize nefavorabile. Comisia 1 a preferat să nu se pronunțe. 

În cele din urmă s-a trecut la vot. N-a fost nimeni de acord cu PUZ-ul propus. Șapte consilieri s-au abținut, trei nu s-au pronunțat, iar 15 au fost împotrivă.

About Post Author