Punct de colectare medicamente expirate, la Spitalul CFR

foto: Roberto Sorin / Unsplash

La Spitalul CFR din Timișoara puteți duce medicamentele pe care le aveți acasă și care au expirat sau de care nu mai aveți nevoie. În curtea unității sanitare de pe str. Tudor Vladimirescu există un punct de colectare.

„Știai că deșeurile de medicamente aruncate necorespunzător pot contamina sursele de apă și afecta sănătatea noastră? Poluarea mediului este o problemă serioasă și, de aceea, eliminarea corectă a medicamentelor este esențială. Spitalul Clinic CF Timișoara a implementat un program de colectare a deșeurilor de medicamente de la populație. Ce fel de deșeuri colectăm: medicamente cu termenul de valabilitate depășit, care nu mai sunt utilizate; reziduuri de medicamente; medicamente cu recipiente deteriorate sau retrase de pe piață”, a informat unitatea medicală.

Spațiul de colectare se află în curtea spitalului. Acesta este deschis marți și joi, între orele 10 și 12.

About Post Author