Proiectul „după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după” din Cazarma U, nominalizat la Premiile Radio România Cultural

Cazarma U

Gala Premiilor Radio România Cultural, singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, va avea loc în luna aprilie. În acest an este o singură nominalizare din Timișoara: proiectul derulat pe durata lui 2023 în Cazarma U.

Excelența în cultură va fi premiată și în acest an pe scena Teatrului Odeon. Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediție, va avea loc luni, 22 aprilie, de la ora 19. Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un premiu de excelență.

Categoria Proză

  • Simona ANTONESCU, pentru „Chiajna din Casa Mușatinilor”, Editura Polirom, 2023
  • Simona GOȘU, pentru „Stela”, Editura Polirom, 2023
  • Adrian G. ROMILA, pentru „Acasă, departe”, Editura Polirom, 2023

Categoria POEZIE

  • Radu VANCU, pentru „Kaddish”, Casa de Editură Max Blecher, 2023
  • George STATE, pentru „Sarx”, Editura Nemira, 2023
  • Teodora COMAN, pentru „piesă de rezistență”, Editura Nemira, 2023

Categoria TEATRU

  • Regizoarea Leta POPESCU – pentru cristalizarea programului regizoral de teatru popular, concretizat în 2023 prin producția Teatrului Național din Cluj-Napoca, „Scorpia neîmblânzită” după William Shakespeare
  • regizorul Erwin ȘIMȘENSOHN – pentru proiectul managerial de la Teatrul de Stat Constanța, care a revitalizat trupa și viața culturală a orașului
  • regizorul Andrei MĂJERI – pentru spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?” pe un scenariu de Mihaela Michailov, după Édouard Louis, produs de Teatrul Tineretului Metropolis din București

Categoria FILM

  • „Mrs. Buică”, în regia lui Eugene BUICĂ
  • „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, în regia lui Radu JUDE
  • „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, în regia Carlei TEAHA

Categoria ARTE VIZUALE

  • „după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după”, Cazarma U, Timișoara, concept expozițional dezvoltat de Sorina JECZA (Fundația Triade) și Attila KIM
  • Neculai IORGA, pentru ampla „Retrospectivă” avută la Galeria Simeza, București
  • Roman TOLICI, pentru expoziția „Realpolitik”, de la Mobius Gallery

Categoria ȘTIINȚĂ

  • Alianța Pacienților Cronici din România, pentru lansarea „Asistentului virtual”, un proiect unic în România și în Europa, care folosește inteligența artificială pentru a răspunde întrebărilor din domeniul sănătății
  • Asociația Blondie, care a organizat 200 de zboruri de tip ambulanță aeriană pentru 600 de copii care nu puteau fi tratați în România
  • Asociația Free Miorița pentru „Memoria Națională”, un proiect strategic datorită căruia vor fi salvate de la distrugere peste 4 milioane de documente ale Bibliotecii Naționale a României

Categoria MUZICĂ

  • Luiza ZAN, pentru albumul „In my village” prin care Luiza Zan readuce garanția viitorului în jazzul românesc
  • TREI PARALE, pentru dublul L.P „România. 100 de minute”, o remarcabilă incursiune sonor – arheologică în muzica autohtonă de la jumătatea secolului al XIX-lea
  • violoncelistul Ștefan CAZACU, un muzician foarte competitiv care este, din toamna anului trecut, noul solist concertist al Filarmonicii de Stat din Sibiu

Categoria EDUCAȚIE

  • World Vision România și Fundația Omv Petrom, pentru programul „Start în educație”, prin care peste 60.000 de preșcolari au primit materiale școlare și educaționale și 10.000 de părinți au participat la sesiunile „Școala părinților”
  • Asociația TECHSOUP, pentru platforma de cursuri gratuite „Predau viitor” și pentru programele de educație digitală pentru profesori și elevi
  • Compania ASCENDIA, pentru realizarea și dezvoltarea platformei LIVRESQ – locul în care profesorii și elevii găsesc lecții interactive, manuale școlare și cursuri e-learning realizate de către contributori

În 2023 printre laureații Premiilor Radio România Cultural s-au numărat timișorenii Mirela Stoeac-Vlăduți și Ovidiu Șandor. În 2022, Oana Doboși și Raluca Selejan, de la Librăria La Două Bufnițe, au luat un premiu special pentru literatură.

About Post Author