Program de coasă la Timișoara. Unde se taie iarba în această săptămână

Publicat:

Primăria trimite cosașii pe teren. A stabilit zonele unde se va interveni, prioritate având parcurile, scuarurile, școlile, grădinițele și bulevardele principale.

Până acum, s-a intervenit cu precădere în zonele prioritare, de câte trei-patru ori chiar, spun cei de la primărie, având în vedere condițiile meteo cu cantități mari de precipitații și temperaturi ridicate, care au favorizat creșterea excesivă a vegetației. Ulterior, s-a continuat cosirea și pe străzile secundare.

- Publicitate -

„Depunem eforturi considerabile pentru a păstra spațiile verzi din orașul nostru în cele mai bune condiții. Echipele noastre vor lucra pentru a se asigura că zonele verzi sunt bine îngrijite. În ultimele două luni, echipele de îngrijire au desfășurat activități în parcurile și pe străzile orașului, inclusiv în zilele de weekend”, au transmis reprezentanții PMT.

Program de coasă la Timișoara

Luni, 19 iunie

Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Copiilor și faleza, Piața 700, Parcul Poporului, Parcul Studențesc, străzile:Izlaz, Bujorilor, Gh. Dima, Chișodei, Herculane, Fratelia

Marți, 20 iunie

Parcul Catedralei, Parcul Copiilor, zona Tapia, Parcul Poporului, Parcul Studențesc, strada Cercului, Mareșal Alexandru Averescu

Miercuri, 21 iunie

Parcul Poporului, Parcul Studențesc, retușare în Parcul Copiilor, Parcul Catedralei, zona Baader, bd. Liviu Rebreanu, sens giratoriu AEM, Casa Tineretului, Surorile Martir Caceu, străzile Dr. Aurel Podeanu, Costică Rădulescu

Joi, 22 iunie

Parcul Catedralei, faleza și aleea de promenadă din Parcul Rozelor, Ceas Floral, în fața clădirii Bastion, bd. Revoluției, zona Abrud, Complex Studențesc, teren viran bd. Sudului – Aleea Cristalului – Oglinzilor, parcările Pepinierei, Sănătății, Martir Ianos Paris

Vineri, 23 iunie

Teren viran Musicescu – Pius Brânzeu – Edgar Quinet, Parc Triade, locurile de joacă Intrarea Mierlei, Constructorilor, str. Victor Hugo, Ana Ipătescu și Aluniș, Parcul Rozelor, Parcul Botanic, str. Brașov, August T. Laurian, Gh. Doja, finalizare zonele Abrud, Complex Studențesc și Victor Babeș

Se taie iarba și în alte zone

Activități le de cosire a ierbii din parcuri și scuaruri vor continua în următoarele zone:

Zona I: zona Barițiu, parcurile Clăbucet, Dacia, Comoarei, Calea Șagului – sens Auchan, str. Ana Ipătescu, Parc Sf. Nicolae, scuar Arhanghelii Mihail și Gavril, zonele Iorgovanului, Lacului, Baba Novac, Posada, Mal Bega după Pod Modoș, Gradinița str. Teiului nr. 26, Gradinița str. Teiului nr.36, zonele Horia, Mircea cel Bătrân, Gradinița str. Vasile Lupu, Parc Petofi, Balta Lamâița, scuar Macilor, zonele Vrancea, Macilor, Ion Rațiu, Călimănești, Mesteacănului

Zona III: zona Lunei, str. Divizia 9 Cavalerie, Amurgului, Demetriade, Parc Zurich, scuar Cugir, zonele Căprioarei, Turda, Zimnicea, Romul Ladea, scuarurile Lotusului, Edison, Holdelor, bd. Antenei, zona Scărișoara, locul de joacă Leandrului și Timocului, Calea Aradului până la Ikea, zonele Pomiculturii, Pasteur, Carol Davila, Timocului.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, activitățile de cosire începute în weekend vor fi finalizate în această săptămână pe străzile Glad, Eneas, Memorandului, Corbului, Drubeta, Independenței, Piața Axente Sever, Feldioara, T. Vladimirescu – adiacente, bulevardele Tinereții, 16 Decembrie 1989, Parcul Rozelor, str. Gh. Lazăr, platou Kaufland, bd. C.D. Loga, str. M. Eminescu, zona Termal, Facultatea D. Cantemir și străzile Sorin Titel, Ghirlandei, Protopop George Dragomir, Evlia Celebi, Protopop George Popovici, Mitropolit Varlaam, Petre Rămneanțu, Putna, Argeș, Bela Bartok, Paciurea, Parc Central, zonele Pestalozzi, Zurobara, Piața Romanilor, Medicinei, bd. Eroilor de la Tisa.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img