Problema de la Drumul Boilor, ca și rezolvată. Lațcău anunță: Sensul giratoriu îl face CNAIR
Primăria Timișoara știe ce nu știe Ministerul Transporturilor. Viceprimarul Ruben Lațcău susține că problema sensului giratoriu de la Drumul Boilor e ca și rezolvată. Antreprenorul Centurii de Sud lucrează la modificare, care ar urma să fie avizată în câteva zile la CNAIR.
Foto: Arhivă
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a răspuns, săptămâna trecută, unei interpelări făcute de deputatul PNL Cosmin Șandru. Liberalul voia să știe care este stadiul rezolvării problemei de la sensul giratoriu din zona Drumul Boilor / Centura de Sud. „În prezent se fac demersuri în vederea includerii lucrărilor aferente realizării conexiunii / intersecției la poziția km 19 + 280 dintre drumul de legătură derulat de autoritățile locale și Varianta de Ocolire Timișoara Sud, prin încheierea unui act adițional la contractul de proiectare și execuție derulat de către CNAIR SA”, spune Drulă.
Și totuși… De la Primăria Timișoara, lucrurile se văd altfel. Adică aproape rezolvate. „Pentru Drumul Boilor, Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice / ANAP a avizat soluția, introducerea sensului giratoriu. Proiectantul Tirrena Scavi a început să facă modificarea, a avut ședințe și discuții cu Primăria Timișoara și cu alte UAT-uri interesate, Moșnița. Proiectul este în avizare, probabil săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare se va aviza la CNAIR. După avizare se face act adițional și după actul adițional se poate efectiv implementa soluția nouă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
„Sensul giratoriu îl face CNAIR”
Practic, totul este acum la mâna CNAIR. „Sensul giratoriu îl face CNAIR, noi va trebui să facem modificări pe proiect, în așa fel încât să ne racordăm la sens”, susține Lațcău.
De acest lucru depinde și șantierul de la Drumul Boilor. „Până când nu se finalizează subiectul și nu avem actul adițional semnat între CNAIR și Tirrena Scavi, nu o să lucrăm la Drumul Boilor. Lucrările sunt în pauză de anul trecut. S-a lucrat puțin, dar nu la nivel consistent. După ce o să avem soluția implementată, o să începem lucrul, dar oricum suntem dependenți acolo de finalizarea intersecției (…) Nu poate fi dat în folosință în întregime Drumul Boilor până când sensul giratoriu de pe centură nu va fi dat în folosință”, mai spune viceprimarul.
„Soluția e aprobată deja de câteva săptămâni”
„Soluția este aprobată deja de câteva săptămâni (…) Documentele au fost transmise la CNAIR și aștept cu mare speranță să aprobe și CNAIR această nouă soluție care este inclusă în proiectul lor. Urmează niște pași procedurali, trebuie autorizat, trebuie un act adițional în contract, dar sunt optimist că este soluția corectă și este și fezabilă și vom putea relua lucrările la Drumul Boilor în câteva săptămâni”, a declarat, la rândul lui, primarul Dominic Fritz.
Vă reamintim, finanțarea pentru Centura de Sud se face din bani europeni. Șoseaua ar trebui să fie gata în martie 2022. Altfel, în octombrie 2020, fostul primar Nicolae Robu anunța și el același lucru: CNAIR va face sensul giratoriu. „La Drumul Boilor s-a ieșit din blocaj (…) S-a convenit cu CNAIR să se realizeze un sens giratoriu, mai sunt discuții acolo (…) S-a ieșit din resursele financiare (ale CNAIR – n.r.), pentru că au fost modificări prea multe la proiectul centurii. Nu e momentul să ne poticnim de acest impediment. Indiferent cine va fi la conducerea primăriei, ca Primăria Timișoara să pună banii pentru acel giratoriu. Ar fi păcat să nu se rezolve acea problemă”, declara Robu.
