Noul stadion „Eroii Timișoarei” își primește joi seară primii vizitatori, deși este încă în șantier. O sută de persoane vor putea intra în arena din Calea Buziașului, pentru o proiecție în avanpremieră a unui documentar despre promovarea lui Poli în Liga a II-a și un concert. Accesul este gratuit, dar se face numai pe bază de înscriere confirmată.
Evenimentul are loc joi, 29 octombrie, de la ora 19, și încheie seria „TMFF în cartiere”, organizată înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival. Publicul va putea vedea 15 minute din „Încă o treaptă”, continuarea documentarului „Înving cei ce nu cedează”. Noul film urmărește sezonul în care Poli Timișoara a promovat din Liga a III-a în Liga a II-a, cu Dan Alexa pe banca tehnică.
După proiecție, programul continuă cu un concert susținut de Dani Tobe, alături de DJ omcusami.
Accesul pe stadion, dinspre strada Siemens, este permis începând cu ora 18.30. Numărul participanților este limitat la 100, iar intrarea este gratuită, numai pentru persoanele care au primit confirmarea înscrierii. Participanții vor putea circula exclusiv în zonele delimitate pentru eveniment și trebuie să respecte indicațiile personalului. Accesul pe gazon nu este permis.
***
Contractul pentru proiectarea și construirea stadionului Eroii Timișoarei, în valoare de 115,4 milioane de lei, a fost semnat în mai 2023. Lucrările au început efectiv în martie 2024. Termenul inițial de finalizare era iunie 2026, dar acesta a fost prelungit până la 4 decembrie 2026.
Investiția este derulată de Primăria Timișoara și a fost finanțată inițial din bugetul local. Ulterior, Consiliul Județean Timiș a decis să contribuie cu 20 de milioane de lei.
Evenimentul de joi face parte din seria „TMFF în cartiere”, care pregătește Timișoara Football Film Festival, programat între 5 și 8 noiembrie 2026. Proiectul este cofinanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.


