Primăria vrea Spitalul CFR. Ministrul Transporturilor anunță de cinci ani că-l dă

spitalul cfr

Spitalul CFR din Timișoara

Primăria vrea să preia Spitalul CFR, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Există deja două HCL-uri cu acord de principiu, din decembrie 2022 și mai 2018. Primarul Dominic Fritz a participat vineri la ședința de guvern în care s-a discutat viitorul celor 15 spitale CFR din România. Pe cel de la Timișoara l-ar vrea și Universitatea de Medicină.

„Am participat la o ședință de guvern cu primul ministru Ciucă și vicepremierul Grindeanu pentru o discuție despre viitorul celor 15 spitale CFR din România, din care și unul la Timișoara. Anomalia istorică să existe spitale în subordinea Ministerului Transporturilor, care n-are nicio treabă cu sănătatea, trebuie să înceteze. Premierul a subliniat că vrea să se finalizeze procesul de predare încă din acest an. Am anunțat Guvernul României încă din decembrie anul trecut că Municipiul Timișoara este gata să preia în administrare Spitalul CFR, unul din spitale de tradiție ale Timișoarei, cu buni specialiști și cu o paletă largă de servicii medicale”, a transmis primarul Dominic Fritz.

La finele anului trecut, consilierii locali au aprobat „intenția de preluare a unităților sanitare CF de pe raza Municipiului Timișoara în subordinea Consiliului Local”.

UMF a zis și ea că vrea spitalul

Un acord similar își exprimase, cu 100% din voturi și Senatul Universității de Medicină și Farmacie. Atât primăria, cât și instituția de învățământ au primit, în decembrie 2022, notificări de la Ministerul Transporturilor, pentru a-și manifesta intenția de preluare a Spitalului CFR. De fapt, MT voia doar să vadă dacă există interes pentru a fi preluate aceste spitale.

Pentru primărie, preluarea spitalului va aduce încă 200 de paturi în „ograda” Spitalului Municipal, precum și noi specialități medicale. „Pacienții vor avea la dispoziție întreaga paletă de servicii, într-o structură mai eficientă și coerentă decât acum. Am și avea acces mai facil la fonduri europene pentru modernizare”, mai spune Dominic Fritz.

Mai e un acord de principiu, din 2018

În mai 2018, CL Timișoara vota HCL-ul „privind emiterea acordului de principiu pentru preluarea în administrare a Spitalului Clinic CF Timişoara”. La acea vreme, fostul primar Nicolae Robu spunea că există o intenție a guvernului de a transfera spitalele CFR către administrațiile publice locale și că reprezentanții PMT au fost întrebați dacă sunt interesați de această preluare.

Aproape cinci ani mai târziu nu s-a trecut încă de faza de intenție și acorduri de principiu.

În plus, o parte din Spitalul CFR a fost retrocedat unei persoane fizice, care deține în jur de 1.000 mp de teren, cam la jumătatea distanței dintre cele două pavilioane ale unității sanitare. Între timp, la spital sunt în derulare lucrări de reparații de 150.000 euro, cu bani de la bugetul de stat.

About Post Author