Primăria Timișoara n-a prins finanțare din Programul Iluminat Public, al AFM. UPDATE: Bugetul ar putea fi suplimentat

iluminat public

foto: Arhivă

Primăria Timișoara nu a reușit să prindă finanțare pe Programul Iluminat Public, de la Administrația Fondului pentru Mediu. Banii, jumătate de miliard de lei, s-au epuizat în numai șapte minute.

Fondurile disponibile în cadrul Programului Iluminat Public, lansat vineri dimineaţă de Administrația Fondului pentru Mediu, au fost rezervate în şapte minute de la deschiderea sesiunii de depunere a cererilor. De vineri, începând cu ora 10, unităţile administrativ-teritoriale înscrise în Programul Iluminat Public au putut depune cereri de finanţare în aplicaţia informatică, prin intermediul conturilor de utilizator create. „Înscrierile în aplicație se realizează în limita a 150% a bugetului alocat programului”, a precizat, pe Facebook, Ministerul Mediului.

Bugetul alocat acestei sesiuni de finanţare a fost de 500 de milioane de lei. Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie. Municipiile de rang I, cum este și cazul Timișoarei, puteau solicita cel mult șase milioane de lei.

Proiectul de iluminat public viza peste 60 de străzi

Primăria Timișoara ar fi vrut și ea să obțină finanțare, însă nu a reușit să acceseze aplicația îndeajuns de repede! În CL a fost aprobată, în iulie, „documentaţia tehnico-economică elaborată la faza DALI, pentru investiţia «Modernizare iluminat public – Etapa I»”. Acesta are o valoare estimată de 14,6 milioane de lei, cu TVA, și acoperă 64 de străzi, pe care trebuie înlocuite 2.783 de corpuri de iluminat.

Municipalitatea are în execuție modernizarea iluminatului public pe Calea Sever Bocu, Calea Torontalului și Calea Aradului, investiție de aproximativ 1,1 milioane de lei, finanțată parțial de Administrația Fondului pentru Mediu. Banii au fost obținuți, dintr-un alt program al AFM, în septembrie 2020, de fosta administrație.

UPDATE: Administrația Fondului pentru Mediu va suplimenta bugetul pentru acest program. „Imediat după deschiderea înscrierilor în aplicația informatică dedicată Programului Iluminat Public 2022, fondurile alocate au fost solicitate integral de 469 de UAT-uri. Acest lucru demonstrează că există un interes deosebit la nivel național pentru accesarea proiectelor care vizează eficientizarea consumului de energie. Voi face toate demersurile necesare, astfel încât la rectificarea bugetară din perioada imediat următoare, bugetulsă fie suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, pentru organizarea unei noi sesiuni la sfârșitul lunii septembrie”, a precizat preşedintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

About Post Author