Primăria Timișoara a dat în judecată o firmă a fraților Cristescu. Cere peste 2 milioane de euro

Primăria Timișoara dă în judecată o firmă a fraților Cristescu, de la care vrea aproape 11 milioane de lei. Suma ar reprezenta despăgubiri pentru aproape trei ani în care Bega Turism ar fi folosit ilegal parcarea de pe strada Carol Telbisz.
În 24 mai, Primăria Timișoara a depus, la Tribunalul Timiș, cererea de chemare în judecată a societății Bega Turism. Aceasta are ca obiect recuperarea sumelor cuvenite pentru o perioadă de trei ani în care societatea a folosit fără drept un teren cu o suprafață de peste 3.200 metri pătrați, situat pe strada Carol Telbisz și a folosit ca spațiu pentru parcare plătită, fără acordul Primăriei Municipiului Timișoara, în perioada 31 ianuarie 2020 – 31 ianuarie 2023.
„Recuperăm banii pe care orașul i-a pierdut pentru că nu am putut folosi acest teren. Suma cerută este de 11 milioane de lei. Pe acest teren am lansat deja o licitație pentru proiectarea unei parcări multinivel, faza de elaborare a studiului de fezabilitate”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Municipalitatea cere instanței să oblige Bega Turism SA la plata contravalorii pentru lipsa de folosință a terenului, în sumă de 10,7 milioane de lei. În plus, suma ar trebui actualizată cu indicele de inflație, de la data rămânerii definitive a Sentinței Civile nr.344/26.11.2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, până la data achitării efective a datoriei.
PMT se judecă din 2016 pentru acest teren
În noiembrie 2022, Primăria Timișoara a câștigat definitiv și irevocabil la Înalta Curte de Casație și Justiție terenul pe care e parcarea din spatele magazinului Bega. Procesul a durat șapte ani.
Bega Turism s-a intabulat pe acest teren în 2014, după ce primise de la Ministerul Economiei un certificat de atestare a dreptului de proprietate. Primăria Timișoara a cerut în instanță anularea acelui certificat și a obținut această decizie în aprilie 2016, la Curtea de Apel. S-a ajuns până la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în vara lui 2019, a decis că procesul trebuie reluat. În noiembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara a emis din nou o sentință prin care lăsa SC Bega Turism fără drept de proprietate asupra terenului.
Practic, Înalta Curte a confirmat, în noiembrie 2022, decizia Curții de Apel. Bega Turism a fost înființată în 1991 și, în 2021, a avut un profit net de peste 16 milioane de lei.