A durat peste două ore și jumătate, dar mai urmează un „episod”, posibil săptămâna viitoare. E vorba despre ședința AGA de la Asociația TM2021, unde primarul Dominic Fritz, a spus că a constatat că aceasta și-a pierdut încrederea comunității, iar în acest context municipalitatea nu va mai asigura finanțarea acesteia. Acest lucru nu va afecta finanțarea programului cultural al proiectului Capitală Europeană a Culturii, care va continua prin Centrul de proiecte al Municipiului Timișoara.
Fritz a acuzat-o direct pe Simona Neumann de blocajul în care este acest proiect. „Cred că avem mai multe probleme cu această asociație, probleme care au fost mult discutate și în trecut și care au fost cauzate de executivul acesteia. Avem o lipsă mare de încredere, de implicare și reprezentativitate. Foarte multe asociații culturale partenere s-au retras din asociație din cauza modului în care aceasta a funcționat în ultimii ani, netransparent, ceea ce e grav pentru că de doi ani are statutul de utilitate publică”, a spus primarul Timișoarei.
„Ne-am pierdut încrederea”
Nici programul cultural nu corespunde așteptărilor actualei administrații, care a plătit consultanță unei echipe conduse de Corina Șuteu. „Am făcut și o analiză a programului cultural care cu această pandemie trebuie să treacă prin schimbări. E evident că programul cultural așa cum e gândit acum are o lipsă de coerență. Ne-am pierdut și încrederea în capacitatea asociației de a livra programul cultural pentru 2023. Prin urmare am decis ca din această săptămână să nu mai finanțăm această asociație, până când ea nu va traversa o reformă profundă”, a continuat Fritz. Acesta a spus și că, din postura de președinte al boardului, nu mai poate continua cu actualul director executiv.
Președintele CJ, Alin Nica, a spus, la rândul lui, că trebuie să meargă înainte proiectele prin asociație. În caz contrar, ar putea interveni, la solicitarea directă a Bruxelles-ului, Ministerul Culturii. O nouă ședință a AGA ar putea avea loc săptămâna viitoare. Până una-alta, a fost completat și boardul asociației. Cei doi membri noi sunt Ștefan Popa Popa’s, ca personalitate publică din domeniul culturii, cu profil internațional, și Ștefan Vădineanu, reprezentant al mediului de afaceri.



[…] Primăria Timișoara nu mai dă bani către Asociația TM2023, pentru că, din punctul de vedere al principalului finanțator, s-a ajuns la concluzia că aceasta nu mai poate să funcționeze în timp util ca „un mecanism de a livra un program cultural de calitate”. Programul cultural va fi finanțat în primul rând prin noul centru de proiecte al PMR, iar alte funcțiuni ale asociației vor fi preluate de alte structuri. În câteva săptămâni se va ști exact cine ce are de făcut, spune primarul Dominic Fritz. […]
[…] după ce agrease acest lucru în lumina realităților prezentate, cărora li s-au adăugat declarații revoltătoare și mincinoase ale noului numit membru al Consiliului Director, Ștefan Po…, a determinat PMT să reconsidere încrederea în capacitatea Asociației de a se reforma rapid și […]