Premierul Cîțu, despre migranți: Primarul Fritz nu a cerut alocarea mai multor resurse

Cineva minte. Sau uită. Premierul Florin Cîțu spune că primarul Dominic Fritz nu a cerut alocarea mai multor resurse, pentru stoparea fenomenului migrației. La începutul anului, Fritz a fost la București, unde a discutat pe această temă cu ministrul de Interne.

Timișoara este, de ceva vreme, destinația preferată a migranților care încearcă să ajungă în Occident. Repartizați în alte centre din țară, aceștia se întorc în Banat, pentru că e aproape de graniță, și așteaptă momentul potrivit să plece spre vestul Europei. Autoritățile au ridicate sute dintre ei de pe străzi și din case părăsite, iar în aprilie, în urma unui incident între două grupuri, un tânăr afgan a fost înjunghiat și a murit. Criminalul, deși identificat, nu a fost prins, reușind să părăsească, spun oficialii, România.

În aceste condiții, întrebat, la Timișoara, ce a făcut pentru a ajuta la liniștirea situației, premierul Florin Cîțu a făcut o declarație interesantă.

„Toate resursele sunt alocate. Vorbim aici de forțe de ordine ale Ministerului de Interne, Poliției de Frontieră. Sunt resurse alocate pentru azil aici. Dacă este nevoie, suntem gata să alocăm mai multe resurse, dar nu am avut din partea domnului primar (Dominic Fritz – n. r.) nicio cerere în această direcție. Știu că se fac toate eforturile. Nu este vorba doar despre Timișoara. Este vorba despre imaginea României în lume. Este vorba despre respectarea drepturilor cetățenilor români, siguranța cetățenilor români și a drepturilor celor care sunt în România”, a spus Cîțu.

Bucureștiul a promis sprijin, deci cineva l-a cerut

În februarie, primarul Dominic Fritz a fost la Ministerul de Interne. „Autoritățile locale și naționale trebuie să colaboreze, instituțiile statului trebuie să colaboreze, pentru că doar dacă acoperă fiecare responsabilitățile lui putem gestiona cu adevărat problema migrației. Mă bucur că am aflat azi niște strategii pe partea de combatere a fenomenului (…) Cred că este nevoie de umanitate și de fermitate și legalitate în tratarea acestui fenomen”, declara atunci edilul șef.

Citește și: Criza migranților, văzută de Dominic Fritz: Timișoara nu poate fi lăsată singură. Problema nu se va rezolva de la sine

În aprilie mergea la minister și viceprimarul Cosmin Tabără. „Problema migranților este una de nivel mondial, care nu ocolește nici România. Timișoara este orașul poate cel mai expus în acest moment (…) Din discuțiile purtate, am stabilit ca, într-un timp relativ scurt, dl ministru sau unul dintre secretarii de stat să se deplaseze la Timișoara, pentru a fi cât mai aproape de situația din teren, de realitate, să dispună suplimentarea efectivelor de pază ale poliției în «zonele roșii»”, anunța Tabără.

Suntem în iunie. Nici ministrul de Interne, nici vreun secretar de stat nu au ajuns la Timișoara.