UMB se va putea apuca de lucru propriu-zis pe secțiunea E a lotului 2 de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva. Pădurea de aproape 19 hectare a fost scoasă definitiv din fondul forestier.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis ordinul de ministru pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe necesare pentru construirea tunelurilor de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, secțiunea E.
„Suprafața forestieră este de 18,48 hectare, terenul aflându-se în proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Timiș, prin Ocolului Silvic Făget. Odată cu emiterea acestui ordin, nu mai există niciun fel de opreliști pentru eliberarea integrală a amplasamentului. După ce se va emite autorizația de construire, antreprenorul poate să intre pe șantier și să înceapă lucrările”, a transmis DRDP Timișoara.
Contractul de execuție pentru secțiunea lipsă de pe Autostrada Lugoj – Deva a fost câștigat de asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – SA & PE Construct SRL – Euro-Asfalt d.o.o., cu o ofertă de 1,83 de miliarde de lei, fără TVA. Acesta a fost semnat în octombrie 2022. Zilele trecute, UMB a anunțat că angajează mineri, fără să precizeze pentru ce proiect.


