Politehnica prin ochii mei. Premii pentru cele mai bune desene și fotografii / FOTO

Politehnica

Concursul de desen și fotografie „Politehnica prin ochii mei!” a adunat 250 dee propuneri venite din toată țara, dar și din Republica Moldova. Premianții au fost anuntați miercuri, când a avut loc și vernisajul expoziției care a adunat toate lucrările trimise.

Concursul „Politehnica prin ochii mei!” a avut premii totale de 10.000 de lei și s-a adresat elevilor, studenților și absolvenților UPT. În condițiile în care, în 2023, vor fi aniversați 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Politehnicii timișorene – Facultatea de Mecanică – tema a fost „Campus Life”. Competiția s-a desfășurat pe două secțiuni – desen și fotografie.

Au fost circa 250 de lucrări venite din țară (din județele Arad, Bihor, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Sălaj și Timiș), dar și din Republica Moldova. Juriul de la categoria desen a fost format din Grigore Arbore Popescu (director Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică – Veneţia), conf. dr. arh. Cristian Blidariu (decan, Facultatea de Arhitectură și Urbanism), conf. dr. George Păunescu (artist plastic – Universitatea București), as. dr. arh. Drăgan Dragomir (Facultatea de Arhitectură și Urbanism), lect. dr. arh. Andreea Anamaria Anghel (Facultatea de Arhitectură și Urbanism), lect. dr. arh. Cristina Maria Povian (Facultatea de Arhitectură și Urbanism). La fotografie, au jurizat lucrările conf. dr. arh. Cătălina Bocan (Facultatea de Arhitectură și Urbanism), lect. dr. ing. Ciprian Dughir (Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale), Robert Bîrlibescu (fotograf), as. dr. arh. Ovidiu Micșa (Facultatea de Arhitectură și Urbanism), Lucian Ronkov (Biroul Imagine UPT).

Premianții

Desen, studenți
Premiul 1: Ludmila Lazari
Premiul 2: Evelina Oriana Marcu
Premiul 3: Marie-Elisabeth Theiss
Mențiuni: Mihaela Maria Puiu, Iuliana Jubea, Alexandru Barbu

Desen, elevi liceu
Premiul 1: Ana-Maria Semendeaev
Premiul 2: Bianca Mera
Premiul 3: Ania Retezan
Mențiuni: Dominik Varga Bence, Larissa-Maria Kozma, Carla-Bianca Buttara

Desen, elevi școala generală
Premiul 1: Delia Enache
Premiul 2: Eliza-Alina Takacs
Premiul 3: Anemona Stancu
Mențiuni: Oana-Andreea Ciuciu, Ana-Maria Șelariu, Emma-Nicole Sârghe

Fotografie, elevi
Premiul 1: Melinda Secan
Premiul 2: Denis-Florin Petrescu
Premiul 3: Antonia-Maria Rădulescu
Premiul de popularitate: Mate Dotterer Kiszely

Fotografie, studenți
Premiul 1: Ancuța-Larisa-Mihaela Petrescu
Premiul 2: Dorina Nicoleta Voicu
Premiul 3: Iulia-Alexa Hent
Premiul de popularitate: Andrei Mager

Fotografie, absolvenți
Premiul de popularitate: Nicoleta Osiceanu
Premiul juriului: Andreea Anghel

Organizatorii au mai acordat un premiu special grupului de elevi cu CES de la Liceul Tehnologic „Gheorge Atanasiu”, coordonați de prof. Daniela Pătrulescu. Expoziția cu lucrările înscrise în concurs poate fi vizitată, în holul Bibliotecii UPT, timp de două săptămâni.

About Post Author