#poartariduri. Frumusețe vs. educație, provocare pentru femeile curajoase

#poartariduri

Proiectul independent #poartariduri, al Paulei Dunia Aldescu, își propune să promoveze grija față de propria persoană, dar și să arate cât de importante sunt educația și cultura. Și cum poți demonstra mai bine asta, decât printr-o serie de fotografii care spun astfel de povești?

Miercuri, 8 martie, de la ora 18,30, scriitoarea și creatoarea de conținut Paula Dunia Aldescu vă invită la vernisajul expoziției de fotografie #poartariduri. „Muzele” sunt femeile care trec dincolo de estetică, fiind o bucurie pentru oamenii din jur datorită puterii de a inspira. Proiectul a fost influențat de femeile care se feresc de ridicol, își îngrijesc frumusețea și își onorează cât se poate naturalețea. Ele au fost surprinse de fotografii Bogdan Moșorescu, Carmen Magdalena și Simona Nuțu.

În deschidere va vorbi conf. univ. dr. Gabriela Glăvan, care invită la discuție femeile, atât cele care au intervenit asupra frumuseții naturale, cât și cele care nu au apelat la modificări. Proiectul #poartariduri provoacă un ușor disconfort în rândurile femeilor, deoarece vorbește și despre noua frumusețe a femeii obținută prin bisturiu. „În timpul întâlnirii vor fi dezbătute mai multe întrebări, precum: De ce ne mutilăm? De ce ne supunem unor intervenții dureroase în numele frumuseții? Este frumusețea totul? Nu sunt educația, îngrijirea și respectul de sine de preferat unei frumuseți care ne pierde chipul, iar uneori identitatea?”, explică Paula Aldescu, inițiatoarea proiectului.

Mesajul acesteia este, în fond, cât se poate de simplu: frumusețea expiră, educația niciodată. Expoziția rămâne deschisă la Casa cu iederă până în 24 martie.

About Post Author