Planuri noi pentru abator: hotel cu 12 etaje și blocuri. Consultare pentru PUZ / VIDEO

abator

foto: Arhivă

Proprietarii terenului pe care a funcționat vechiul abator vor să se apuce de treabă. Nu va fi mall, ci hotel, blocuri, câteva spații comerciale și parcări subterane. Nivelul maxim de înălțime propus: 47 metri. Timișorenii sunt invitați la consultare publică pentru PUZ-ul acestui proiect.

Primăria Timișoara anunță „demararea Etapei 2 – etapa elaborării propunerilor PUZ şi RLU aferent, de informare şi consultare a publicului cu privire la documentaţia: Plan Urbanistic Zonal – „PUZ Abator Proiect imobiliar mixt”. Este vorba despre vechiul abator de pe Bd. Eroilor de la Tisa, lăsat în paragină de multă vreme.

În 2013, Țiriac Holding și firma spaniolă Goldale Real Estate, proprietarii terenului și ai clădirilor care au mai rămas în picioare în zona fostului abator, au fost amendate cu 8.000 de lei, pentru că au lăsat în paragină clădirea declarată monument istoric. A fost reconstruit gardul și a fost refăcut acoperișul uneia dintre clădiri. În decembrie 2016, consilierii locali au aprobat prelungirea PUZ-ului. „Se mențin condiţiile de construire aprobate prin HCL 617/19.12.2006, astfel: reconversia fostului „abator într-un complex comercial de tip mall în partea de est în regim de înălţime 2S+P+4E retrase succesiv (…) complex comercial cu suprafaţa construită de aproximativ 25.000 mp și edificarea unui complex de birouri, hotel şi locuinţe în partea de vest, pentru care se instituie interdicţie temporară de construire până la elaborarea unei documentaţii de urbanism (…) Valabilitatea Planului Urbanistic Zonal „Zona Abator se prelungeşte până la data de 18 decembrie 2019 şi se va integra în Planul Urbanistic General al Municipiului Timişoara”, scrie în HCL.

Blocuri și un hotel cu 12 etaje

SC Goldale Real Estate SRL vrea acum un nou PUZ, puțin modificat față de cel vechi. Documentația prezentată publicului se referă la „realizarea unui proiect imobiliar mixt- Locuire colectivă, comerț, servicii, hotel și birouri- care va cuprinde mai multe clădiri de birouri/hotel, clădiri rezidențiale, restaurarea clădirii monument istoric și crearea de spatii verzi”.

„Se propun locuințe colective în două clădiri cu curte interioară, pentru a crește nivelul de comunitate al vecinatăților nou create (…) Acestea vor fi amplasate în spatele clădirilor monument ale fostului abator, înspre parcul Karlsruhe”, este notat în memoriul tehnic. Se vor face, de asemenea, parcări subterane pe două niveluri.

Rețeaua de străzi care va traversa proprietatea de aproape 5 hectare va cuprinde obligatoriu plantații de arbori în aliniament, trotuare de minimum 2 metri lățime și piste pentru bicicliști. Piețele vor fi organizate ca spații pietonale, iar spațiile verzi, de tipul scuarurilor sau grădinilor, vor avea acces public nelimitat.

Blocurile vor avea înălțimea maximă de 33 m, (2S)+P+10E, cu scăderea regimului de înălțime către Parcul Karlsruhe la (2S)+P+8E, maximum 27 m, respectiv (2S)+P+7E, maximum 24 m. „Fac excepție nivelul tehnic (case de scări, lifturi etc) și elemente ale sistemelor de instalații”, mai scrie în documentație. În zona mixtă, unde va fi construit un hotel, înălțimea maximă nu va depăși (2S)+P+12EM, adică 47 metri.

Arhitecții așteaptă întrebări pentru vechiul abator

În prezent, terenul de peste 48.000 metri pătrați este parțial ocupat de clădirea fostului abator. Abatorul a fost construit în anii 1904-1905, după planurile arhitectului László Székely. Ansamblul este compus din clădirea turnului, două hale, poziționate în lateralul turnului, și două pavilioane în zona de acces. El este înscris în lista de monumente istorice cod LMI TM-II-m-A-06134. Activitatea în abator a încetat în 1989, iar din 1992 clădirea este lăsată în paragină. „Clădirile cu valoare de patrimoniu vor fi în mod obligatoriu păstrate și integrate în noua structură urbană”, mai scrie în memoriul explicativ.

Întreaga documentație pentru noul PUZ poate fi consultată aici. Cei interesați pot trimite observații în scris la Serviciul Relaționare Directă cu Cetăţenii (cam. 12) a PMT, Bd. C.D. Loga nr. 1, sau prin e-mail, până în data de 4 septembrie. Întâlnirea cu proiectantul se va desfăşura prin Zoom, în 19 august, orele 14 – 15. Cei care vor să participe trebuie să se anunțe până cel târziu în 18 august, la ora 12, prin e-mail. Vor preciza: numele, număr de telefon, adresa de e-mail pentru trimiterea invitaţiei online, prin care vor accesa întâlnirea de pe platforma online.

About Post Author