Piețele Aurora și Flavia s-ar putea redeschide curând. Depinde de vaccinare

Aurora

Piețele de vechituri s-ar putea redeschide în două săptămâni. Dar numai dacă se va atinge ținta de vaccinare pentru luna iunie, propusă de oficiali. Măsura ar putea intra în vigoare în următorul val al măsurilor de relaxare.

În 9 iunie, autoritățile din Timiș au cerut guvernului să analizeze posibilitatea redeschiderii talciocurilor și târgurilor. Acestea sunt închise pe perioada stării de alertă, fără să se țină cont de rata de infectare. „Considerăm că nu se mai justifică suspendarea activității acestor târguri, bâlciuri și talciocuri, în contextul relaxării restricțiilor din ultima perioadă, raportat la faptul că activitatea acestora se desfășoară în cele mai multe cazuri în spații deschise”, transmitea prefectul Zoltan Nemeth.

Acum, Nemeth anunță că lucrurile ar putea reveni la normal. „Pietele de vechituri s-ar putea redeschide începând cu 1 iulie (…) Vestea bună este că (…) în urma analizelor efectuate de către specialiști din cadrul structurilor care gestionează combaterea efectelor pandemiei de Covid 19 a fost stabilit în calendarul agreat de relaxare a măsurilor ca târgurile, bâlciurile și talciocurile să fie redeschise din data de 1 iulie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs”, spune acesta.