Peste 530 de kilometri într-o zi, pentru a duce daruri. Caravana Lions Timişoara Bastion / FOTO

Publicat:

Clubul Lions Timişoara Bastion a organizat a noua ediție a Caravanei de Crăciun, unul dintre cele mai așteptate momente din an, pentru mai mulți copii pentru care bucuriile sunt rare. În jur de 90 de micuți au primit daruri la care nici nu îndrăzneau să viseze.

Pentru a ajunge la toți copiii într-o singură zi, „Leii” s-au împărțit, în acest an, în trei echipe, care au parcurs în total 531 de kilometri. Au fost livrate cadouri, dar și peste 1.5 tone de alimente și materiale de igienă către 90 de copii, proveniți din 25 de familii cu situații dificile.

- Publicitate -

Clubul Lions Timişoara Bastion a colaborat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, pentru ca darurile de la Moș Crăciun să ajungă la cei care au mai mult nevoie de ajutor. Ele au fost livrate în Becicherecu Mic, Cadar, Ciacova, Comloșu Mare, Deta, Giarmata, Grabaț, Igriș, Jebel, Liebling, Lugojel, Partoș, Pesac, Recaș, Sat Nou, Teremia Mare, Timișoara, Tomnatic și Voiteg.

Puteți ajuta și voi

„Pentru al nouălea an consecutiv, suntem aici să aducem lumină și căldură în inimile celor mici. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această inițiativă și continuă să ne susțină în eforturile noastre de a face diferența în comunitate. Bucuria copiilor este și bucuria noastră, iar împreună putem face o schimbare pozitivă în viețile lor”, spune Caius Cleveț, președintele Clubului Lions Timișoara Bastion.

Dacă doriți să dați o mână de ajutor „Leilor”, care vor continua să sprijine cu burse copiii cu rezultate bune la școală, puteți fac o donație AICI.

Înființată în anul 1917, Lions Club International este cea mai mare organizație de servicii de voluntariat din lume, cu aproape 1,5 milioane membri. Călăuziți de deviza „We Serve”, voluntarii contribuie la ajutorarea semenilor din comunitățile în care trăiesc. Primele cluburi Lions au fost înființate în România în 1990.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img