Peste 500 de becuri LED pe Aradului, Torontalului și Sever Bocu. Plus beculețe pe Alecsandri

becuri LED

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Timișoara

Factura la energie electrică pe care o va plăti primăria va scădea cu 60% pe trei artere importante din oraș, unde vor fi schimbate corpurile de iluminat. Mai durează însă. Până atunci, PMT a pus beculețe prin centru.

Viceprimarul Ruben Lațcău a semnat autorizația de construire pentru demararea lucrărilor de modernizare a iluminatului public prin instalarea de becuri LED pe Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu.

„Economia pe care o vom realiza după instalarea celor 531 de corpuri de iluminat cu LED este de 60%. Intensitatea luminii va putea fi controlată printr-un sistem de telegestiune, ceea ce înseamnă o economie și mai mare la bugetul local. În acest moment, iluminatul public reprezintă cea mai mare parte din factura lunară la curent pe care o plătim”, spune viceprimarul Ruben Lațcău.

Contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea iluminatului public a fost atribuit în aprilie și are o durată de cinci luni. Licitația a fost câștigată de asocierea Elba SA – Elba-Com SA, la o valoare de 1,1 milioane de lei, cu TVA. Proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu.

„Punem în valoare spațiul pietonal”

În următoarele zile va fi dat ordinul de începere al lucrărilor, estimate să dureze două luni. Primăria Timișoara plătește lunar, în acest moment, 900.000 lei pentru iluminatul stradal. Suma va crește însă simțitor, după încheierea viitorului contract de furnizare de energie electrică.

Între timp, PMT a montat, pe strada Vasile Alecsandri, șiraguri de beculețe. „Plimbarea pe sub culorile umbrelelor de pe Str. Alba Iulia continuă cu pașii prin culoarul de lumină de pe Alecsandri (…) Vă însoțim în timpul relaxant petrecut dinspre Unirii până în Victoriei, cu decorul de lumini și culoare. (…) Punem în valoare spațiul pietonal preferat al celor mai mulți trecători în traversarea Cetății. Ghirlandele de pe Alecsandri vor lumina până în sezonul de iarnă, când vor fi înlocuite cu cele festive, de sărbători”, sună postarea de pe Facebook.

Ghirlandele dublează iluminatul public care există deja pe strada Alecsandri, mai puțin în partea dinspre Piața Libertății, acolo unde nu sunt lumini stradale.

About Post Author