Peste 25.000 de curioși s-au urcat în Pepiniera – Grădina suspendată a OAR / FOTO

pepiniera

sursa foto: OAR Timiș / Laurian Ghinițoiu

Contestată, dar și motiv de curiozitate, „grădina suspendată” din Piața Victoriei continuă să atragă vizitatori. Cei de la OAR – Timiș au făcut bilanțul primei luni în care Pepiniera a fost deschisă. Ea va sta acolo până la finele anului.

„S-a împlinit o lună de când am deschis Pepiniera pentru prima dată către public. Până acum au vizitat-o un număr de 25.250 de persoane. Pepiniera a fost închisă de patru ori din cauza vremii urâte. Pregătim multe evenimente în zilele și săptămânile ce urmează”, au transmis cei de la OAR Timiș.

„Pepiniera. 1.306 plante pentru Timișoara/ The Nursery. 1.306 plants for Timișoara)” este o instalație temporară concepută de MAIO Architects, un studio din Barcelona. Ea va fi deschisă timp de 10 luni și va fi gazda mai multor evenimente. OAR – Timiș are în derulare un apel de idei pentru proiecte care s-o activeze de-a lungul anului. Structura are autorizație de construire de la primărie și este concepută ca o rețea de schele metalice cu contravântuiri.

Sunt cinci platforme, fiecare putând găzdui simultan 10 persoane. În consecință, numărul total de utilizatori ai Pepinierei este restricționat la 50. Cea mai mare parte a plantelor provin din pepiniera Horticultura, iar câteva sute de răsaduri sunt de la grădinile comunitare din Ronaț. Acestea urmează să fie aduse în luna aprilie. Contestatarii instalației consideră că aceasta urâțește Piața Victoriei și obturează vederea către Catedrala Mitropolitană, când vii dinspre Piața Libertății.

Proiectul este finanțat de Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte, Ordinul Arhitecților, prin Timbrul de Arhitectură, și Banca Transilvania. Suma alocată de la CdP pentru această propunere, inclusă în teritoriul Locuri / Spaces, stația Spații vii / Breathing spaces, este de 1,74 milioane de lei.

About Post Author